Portarul pentru care Adrian Marțian și Giovanni Catanzariti au insistat să vină la Arad cu ocazia vizitei în Corsica nu a stat decât cinci zile la UTA. Sosit luni seara în Calea Aurel Vlaicu, Jules Goda a efectuat doar patru antrenamente sub comanda lui Dan Țapoș, care nu apucase să-și facă o părere clară despre el.
„L-am pregătit de două ori pe iarbă și de două ori pe sintetic, nu mi-am dat seama exact ce poate. La prima vedere, avea o viteză de reacție bună, dar și vreo câteva kilograme în plus. Ce am mai observat la el, e că – parcă – era cu gândul în altă parte și mai puțin la ce avea de făcut la UTA”, ne-a mărturisit antrenorul cu goalkeeperii al „Bătrânei Doamne”.
Într-adevăr, fotbalistul de culoare s-ar fi plâns de faptul că îi este greu să stea departe de familie, mai ales că are o fetiță de numai o lună de zile. În plus, oferta „alb-roșiilor”, comunicată deocamdată verbal, nu l-ar fi convins pe Goda că merită sa facă sacrificii, așa că utiștii vor rămâne până în vară cu Amadio, Matijas și Cioară.
În altă ordine de idei, la antrenamentul de sâmbătă dimineață a participat și sârb Zoran Supic. Fundașul central de 1,91 metri s-a înțeles cu arădenii și va trage tare pentru a-l convinge pe Adrian Falub că merită un loc în echipă. Până la urmă, „textiliștii” vor susține un meci amical, cel mai probabil – marți sau miercuri, împotriva unei formații de Liga a IV-a.
Sursa: Sport Arad