Transferul favoritului pentru postul de portar la Petrolul, în impas. Clubul la care e legitimat nu vrea să-i dea drumul: „Nici nu se pune problema să plece. Ne bazăm pe el”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 09 Jan. 2020, 13:15 Actualizat: 09 Jan. 2020, 13:29 Bursa transferurilor

Petrolul renunță la cel puțin nouă jucători pe care s-a bazat în prima parte a sezonului și în această iarnă vrea să facă șase achiziții, toți jucători străini, după cum a anunțat președintele Marius Stan. La reunirea de ieri nu a participat niciunul, însă trei nume au fost făcute publice de oficialul clubului ploieștean. Este vorba despre portarul portughez Miguel Santos (25 ani), mijlocașul argentinian Leonel Pierce (26 ani) și atacantul albanez Armando Vajushi (28 ani).

„Nu am finalizat cu Santos, de asta nu am strigat în gura mare, dar el este favoritul pentru postul de portar”, a anunțat Marius Stan interesul Petrolului pentru portarul portughez care aparține de Astra și este împrumutat din vara trecută la Academica Clinceni.

„Efectivul petroliștilor va primi întăriri în aceste zile, chiar în cursul după-amiezii fiind așteptat să sosească mijlocașul argentinian Leonel Pierce (26 ani), fotbalist ce a evoluat, în turul campionatului, pentru FC Botoșani. Aproape de a ajunge la un acord cu formația noastră mai sunt portarul Miguel Santos (25 de ani), cel care în toamnă a jucat pentru Academica Clinceni, acolo unde a fost împrumutat de la Astra Giurgiu, și mijlocașul stânga Armando Vajusi (28 ani), un fost internațional albanez, care a trecut, în cariera sa, pe Litex Lovech, Chievo Verona, AS Livorno, Pro Vercelli, Avelino și, ultima dată, KF Teuta”, a anunțat Petrolul pe site-ul oficial.

Academica Clinceni nu vrea să-l cedeze pe Miguel Santos

După cum se înțelege, petroliștii sunt încrezători că își vor asigura serviciile lui Miguel Santos pentru a acoperi locul lăsat vacant de renunțarea la Cezar Lungu, însă nu același lucru îl crede și actualul club al portughezului, Academica Clinceni. Gruparea ilfoveană din Liga 1 nu vrea să-l cedeze pe portar.

„Miguel se bate la postul de titular la noi și merge la Petrolul? A avut ghinion băiatul că a fost accidentat puțin în prima parte a sezonului, de asta nu a jucat mai mult. El e la noi acum, cum să meargă la Petrolul? E portarul pe care ne bazăm și o să lupte pentru postul de titular cu Vâlceanu. Numai prostii vorbește Marius Stan. Nici nu se pune problema să plece”, a spus, pentru Liga2.ro, un conducător al echipei Academica Clinceni.

Miguel Santos s-a prezentat pe 6 ianuarie la reunirea echipei din Clinceni, alături de ceilalți doi portari, Octavian Vâlceanu și Gabriel Ureche.

Miguel Santos aparține de Astra, iar la Clinceni a jucat în patru meciuri

Portarul portughez Miguel Jose Oliveira Silva Santos a evoluat în prima parte a sezonului de Liga 1 la Academica Clinceni, sub formă de împrumut de la Astra. La ilfoveni a jucat în două meciuri de Liga 1, ambele pierdute (1-2 la Gaz Metan și 0-3 la CFR), și în altele două în Cupa României (3-2 cu Turris Oltul și 2-0 cu FC Botoșani).

Goalkeeperul crescut de Benfica a mai lucrat cu antrenorul Petrolului, Costel Enache, la Astra, unde nu a fost titular. În sezonul trecut a prins doar două meciuri pentru giurgiuveni, dar a avut apariții la echipa secundă, în Liga 3, pentru ca în vară să fie cedat sub formă de împrumut la Academica Clinceni.

Interesant este că Petrolul a discutat pentru Santos și în vară, dar împrumutul portughezului de la Astra nu s-a realizat, Flavius Stoican nedorindu-l. Echipa ploieșteană a mers, în schimb, pe mâinile goalkeeperilor Raul Avram (26 ani, 14 apariții), Cezar Lungu (31 ani, 6 apariții) și Cristian Apostolachi (19 ani, 1 apariție).

Până să ajungă în România, Miguel Jose Oliveira Silva Santos a evoluat pentru Benfica II (Portugalia), Port Vale (Anglia), Fortuna Sittard (Olanda).

Până la aducerea celor șase străini, Petrolul a semnat ieri cu mijlocașul Mihai Nițescu (19 ani), fost internațional de juniori, care provine de la Petrosport Ploiești. Acesta a fost singura noutate de la reunirea echipei ploieștene.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Academica Clinceni

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 09 Jan. 2020, 13:15 Actualizat: 09 Jan. 2020, 13:29 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă