:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2Fpoli-iasi-jucatori-galerie-final-meci-metalul-buzau-1024x576.jpeg)
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu scorul de 1-3 în runda a 7-a din Liga 2, pe terenul Corvinului Hunedoara, după un joc dominat în mare parte de formația lui Florin Maxim, liderul clasamentului.
Este abia prima înfrângere pentru formația timișeană în fața celei hunedorene, în al treilea sezon în care se întâlnesc în Liga 2, primul în care Dumbrăvița are un alt antrenor, dar și al șaselea eșec consecutiv în acest sezon pentru trupa lui Florin Fabian, care, pe de o parte, a spus că adversarul e cea mai bună echipă din eșalon, dar a admis și că aștepta mai mult de la jucătorii săi.
Prima ocazie a meciului disputat sâmbătă, la Hunedoara, în ciuda posesiei gazdelor, i-a aparținut lui Gondiu, care a trimis pe lângă buturi. Apoi au început ocaziile hunedorenilor, cu o minge ce a prins și gazonul expediată de Sergio Ribeiro, sau o lovitură liberă a lui Neacșa în minutul 37, fază la care Mikloș a intervenit.
În minutul 40, Neacșa a fost cu centrarea, din rabona, iar Ion Cărăruș (foto principal, momentul golului) a marcat cu capul din 2 metri. Peste cinci minute, dumbrăvițenii au oferit cadou al doilea gol. Mikloș a trimis la Misarăș în careu. Fundașul a încercat un dribling, dar Buziuc a blocat și l-a deposedat. A pasat la Filip Ilie, care din 5 metri a făcut 2-0.
Repriza a doua a început bine pentru dumbrăvițeni, care au dat gol. În minutul 50, Sofran a centrat în careu, iar Gheorghe Gondiu a înscris cu capul din 10 metri, lângă bară.
Scorul pauzei a fost însă cel mai periculos tot pentru alb-verzi. În minutul 61, Pedro Albino a lăsat pentru Sergio Ribeiro, care a tras de la 14 metri la colțul lung.
La 3-1, timișenii au mai avut două ocazii. Mai întâi, Gondiu, pe lângă, iar apoi Sofran, dar portarul Corvinului a fost la datorie. De partea cealalată, Pîrvulescu a mai avut o șansă bună în minutul 77, însă a trimis peste buturi.
După joc, Florin Fabian, optimist înainte de meci, a punctat că echipa sa plătește tribut greșelilor individuale, lucru pe care îl tot repetă după fiecare meci.
”O înfrângere în fața liderului, în fața celei mai bune echipe din Liga 2 din punctul meu de vedere. Așteptam mai mult de la echipa mea. Am pregătit jocul toată săptămâna, modalitățile prin care am putea să îi blocăm pe cei de la Corvinul, care formează o echipă omogenă, să nu le dăm spații și să avem o dinamică bună pe faza ofensivă. Din păcate, am reușit doar parțial să facem acest lucru. Ne-am creat și situații de gol, prea puține însă pentru a pleca cu un punct sau cu cele trei puncte de pe terenul Corvinului. Din păcate, le-am făcut cadou astăzi celor de la Hunedoara cel puțin un gol, din nou greșeli individuale, care pe noi ne costă și ne-au costat și în meciurile precedente. Aici trebuie să ne dea de gândit, pentru că trebuie să creștem nivelul individual al fiecărui jucător. Din punct de vedere al organizării jocului, în primele 35 de minute echipa a stat foarte bine. Dar după aceea, sigur, odată cu primirea primului gol și greșeala individual de la golul doi, echipa a căzut. Am încercat să revenim după pauză, să le ridic moralul jucătorilor, să aducem anumite schimbări. Repriza a doua a fost ceva mai bună, chiar dacă am lăsat mai multe spații adversarului, însă am reușit să punem și noi probleme. Așa că, per ansamblu, Corvinul – o victorie meritată, dar eu, personal, așteptam mai mult de la acest meci. Aici intervine personalitatea jucătorului, calitatea lui individuală. Eu asta încerc să fac, să cresc calitatea jucătorilor prin metodele pe care le am, prin metodele mele de antrenament și prin discuțiile pe care le avem. Aștept să vină și de la ei mult mai mult, să fie mult mai atenți, mai conectați la joc. Există o anumită deconectare în multe situații, plus interpretarea momentelor de joc, mai ales pe faza de posesie. Sigur, a fost o înfrângere cu Corvinul, mergem mai departe. Pentru noi acum începe campionatul, având meciuri mai accesibile, cu echipe din partea a doua sau de mijloc a clasamentului și acolo trebuie să începem să facem puncte”, a precizat antrenorul Dumbrăviței.
S-a dus pe Apa Sâmbetei invincibilitatea Dumbrăviței în fața Corvinului, după ce în precedentele jocuri fusese 0-0 la Dumbrăvița în sezonul 2023/24, și 0-0 și 1-0 pentru timișeni la Hunedoara, în sezonul 2024/25.
Fabian admite că, deși și-a asumat lotul tânăr, aștepta mai mult de la jucătorii săi până în acest moment. După ce Dumbrăvița a început cu o victorie, 2-1 la Buftea cu CS Dinamo, au urmat apoi șase înfrângeri consecutive, iar echipa este în cădere liberă.
”Noi am spus de la început, e o echipă tânără, pe care am alcătuit-o pentru acest sezon, e nevoie de timp, însă așteptam mai mult de la etapele care au trecut, chiar dacă am jucat cu echipe care își doresc să promoveze. Așteptam mai mult de la jucători, să-și dorească ei să crească mai mult. E mult de lucru, într-adevăr. Cheia este doar munca! Munca și încrederea pe care trebuie să o aibă, mai multă personalitate în joc și să începem să fim mult mai mature”, a mai spus ”principalul” timișenilor.
El spera ca prin atacantul Gondiu, cu profil de pivot, echipa să marcheze mai mult: ”Aveam nevoie de un asemenea profil de atacant. Iată că la primul meci în care a intrat titular a reușit să înscrie și și-a mai creat două situații bune de a marca. Sperăm ca să ne ajute pe viitor și să concretizeze, practic, munca echipei și organizarea de joc pe faza ofensivă.”
Rămasă singura echipă cu 3 puncte acumulate în primele șapte etape, CSC Dumbrăvița se menține pe locul 20 în Liga 2, antepenultimul. Se poate și mai rău de atât, fiindcă CSC Șelimbăr și CSM Olimpia Satu Mare au abia doar câte un punct acumulat, chiar runda aceasta, din meciul lor direct.
Înainte de deplasarea la Hunedoara, Florin Fabian spunea că va trage linie după acest calup de meciuri dificile avute de echipa sa în campionat.
În etapa viitoare, a 8-a, CSC Dumbrăvița are meci pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 11:00, contra CSC Șelimbăr, o echipă cu mulți jucători experimentați în lot și o adevărată dezamăgire după primele șapte etape.
Foto: Raul Marica / Corvinul Hunedoara