SSC Farul o ține din înfrângere în înfrângere în Antalya. Celestino a înscris, Păun a ratat un penalty. Petre Grigoraș a avut și alte noutăți în echipa folosită

Marius ANGHEL 10 Feb. 2019, 10:51 Pregătiri, amicale

SSC Farul nu a reușit nici în al treilea amical programat în cantonamentul din Turcia să obțină un rezultat pozitiv. După eșecurile cu bosniacii de la FK Velez Mostar, scor 1-3, și rușii de la Kazanka Moscova, scor 0-2, echipa constănțeană a pierdut, sâmbătă, scor 3-2, și testul cu echipa Under21 a clubului rus CSKA Moscova.

Meciul cu puștii de la CSKA a fost și cel mai spectaculos de până acum. Rușii au deschis scorul încă din minutul 1, prin Konyukhov, însă constănțenii au condus cu 2-1 la pauză, prin golurile reușite de Celestino (31), din lovitură de pedeapsă, și Momodou (36). Adversarii jucătorilor pregătiți de Petre Grigoraș au revenit în joc în minutul 55, prin golul lui Savinov (55) și au câștigat grație reușitei lui Vostrikov, din minutul 77. Cei care au avut însă prima șansă să facă 3-2 au fost fariștii, însă Georgian Păun a ratat un penalty în minutul 70.

La a doua prezență în tricoul Farului, campionul din 2012 cu CFR Cluj, mijlocașul Pedro Celestino (32 de ani), a înscris pentru prima dată pentru echipa constănțeană.

În plus, în echipa utilizată de Petre Grigoraș au apărut și Diogo Rosado (28 de ani), mijocaș portughez care a mai evoluat în România la Gaz Metan Mediaș, Nicolae Moise, venit mai târziu în cantonament din cauza unor probleme medicale, și Cătălin Doman (31 de ani), mijlocaș care ultima dată a evoluat la Dunărea Călărași, în iunie 2018, și care s-a despărțit de ceva timp de ACS Poli, club de care era legat contractual.

Farul a început partida cu CSKA Moscova U21 în următoarea formulă: Raul Avram – Marius Antoche, Denis Ispas, Alexandru Sabageanu, Madikaba Doumbia, Robert Neciu, Pedro Celestino, Marius Fotescu, Diogo Rosado, Nicolae Moise, Ndiaye Momodou. Au mai fost utilizați: Mihai Popa – Demir Arif, Andreas Iani, Ștefan Pacionel, Mihai Șandru, Georgian Păun, Tudor Moldovan, Cosmin Zamfir, Cătălin Doman și Adrian Juncu.

Până la finalul cantonamentului din Turcia, SSC Farul mai are programate amicale cu: Kolos Kovalivka (Ucraina, 11 februarie) și Dnipro Dnipropetrovsk (Ucraina, 12 februarie).

Foto: fb FC Farul Constanța

Marius ANGHEL 10 Feb. 2019, 10:51 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă