Arnăutu a decis meciul de prezentare al Petrolului cu FC R, în fața a aproximativ 6.000 de spectatori. Jocul n-a fost lipsit de incidente la peluza galeriei rapidiste

Marius ANGHEL 29 Jul. 2018, 17:51 Pregătiri, amicale

Petrolul a câștigat la limită, cu 1-0, meciul în care și-a prezentat lotul înainte de startul noului sezon al Ligii 2. În fața nou-promovatei în Liga 3 FC R București, cea care se vrea a fi noul Rapid, marele rival al ploieștenilor, a marcat doar Sergiu Arnăutu, golgheterul din campionatul trecut.

În fața a aproape 6.000 de spectatori prezenți în tribunele stadionului „Ilie Oană”, omologat în cele din urmă după semnalul de alarmă tras de președintele Cristian Vlad, amicalul dintre Petrolul și noul „Rapid” a respectat nivelul unuia dintre derby-urile tradiționale ale fotbalului românesc, după cum scrie site-ul oficial al echipei ploieștene. Atât în tribune, cât și pe teren.

Aflată la un nivel superior și cu un lot mai bun, Petrolul a avut acum câștig de cauză, însă la o diferență minimă. Sergiu Arnăutu a înscris în minutul 22, atunci când, pătruns în careu pe partea stângă, a trimis plasat, la colțul lung, făcând inutil plonjonul lui Ciuculescu. În restul jocului, „lupii” au dominat, dar fără să concretizeze și pe tabela de marcaj, Arnăutu (18), Țigănașu (35), Danci (40) sau Saim Tudor (77) irosind cele mai importante oportunități ale partidei.

Pentru acest ultim test, Leo Grozavu nu i-a putut utiliza pe Paul Antoche, în recuperare după accidentarea suferită în ultimul meci din Slovenia, și pe Alexandru Nica, abia refăcut după ce a acuzat ceva probleme medicale.

De luni, Petrolul intră pe ultima sută de metri înaintea startului Ligii 2, ce se va produce sâmbăta viitoare, tot pe „Ilie Oană”, atunci când, de la ora 15:30, este programată partida cu Sportul Snagov.

Incidente la peluza la care au luat loc suporterii rapidiști

Amicalul dintre Petrolul și FC R nu a fost însă lipsit de incidente.

Între suporterii rapidiști, despărțiți de un gard de o grupare de fani ploieșteni care încurajează Petrolul din peluza din dreapta tribunei principale s-a iscat un scandal. Ultrașii celor două rivale au încercat să ajungă în tabăra adversă, au fost și schimburi de lovituri, dar în cele din urmă forțele de ordine au reușit să aplaneze conflictul.

Seara târziu pe rețelele de socializare au apărut și fotografii prin care suporterii ploieșteni au arătat că au capturat un steag al rapidiștilor, iar conform codului nescris al peluzelor acum gruparea respectivă va trebui să se desființeze.

Petrolul: Tordai (Isvoranu 87) – Olaru, Fl. Plămadă, L. Cazan, Țigănașu (Neziri 70) – Ghinga (cpt.)(M. Chindriș 73) – Danci (Ciocâlteu 46), Cl. Herea (Cruceru 46, Mih. Ene 80) – N. Popescu, Arnăutu (Lambru 88), Rob. Grecu (Saim Tudor 65)
Antrenor: Leo Grozavu

FC R: Ciuculescu – I. Voicu, Al. Iacob (Ad. Neacșu 64), Maftei (cpt.), Lădaru (Stancu 57) – Duriță (Jorza 33), Cârstocea (Mitea 85) – Burlacu (A. Grigore 46), Mir. Manole (Jurj 57), Goge (Dovleac 57) – Vlada (Moise 74)
Antrenor: Constantin Schumacher

Foto: Petrolul

 

Marius ANGHEL 29 Jul. 2018, 17:51 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă