Marius Onofraș este genul de om cu care poți să îți pansezi sufletul când ai nevoie. Fotbalist dedicat (ca o curiozitate, a jucat mereu cu numărul 11 pe tricou), dar mai ales un om de o decență și un bun-simț poate ieșite din comun pentru societatea actuală, și mai ales pentru fotbalul nostru, era prieten cu toți din vestiar, gata oricând să ajute, fie și doar cu o vorbă bună. Îmi aduc aminte că, deși majoritatea jucătorilor ducea de 1 martie câte un mărțișor femeilor de la stadion, parcă el era răsplătit cu cele mai calde îmbrățișări. Deh…te poți pune cu un blond cu ochi albaștri?
Pe Ono l-am cunoscut la începutul lui 2002, când am ajuns la FC Brașov. El era deja în lotul echipei, însă avea același statut ca și mine, eram doi puștani, în returul acelui sezon am jucat destule meciuri împreună la echipa secundă, de tineret-speranțe (cum era denumită în acele vremuri). În 2004 s-a întors la Poli Iași, însă drumurile ni s-au intersectat din nou la Unirea Urziceni, sub comanda lui Dan Petrescu, în 2007. Invariabil, mai toate discuțiile noastre încep cu acest subiect:
– Ono, pentru mine perioada petrecută la Unirea Urziceni a fost deosebită…. Tu ai jucat la multe echipe, inclusiv la Steaua, dar sunt convins că acel capitol a rămas special și pentru tine!
– Categoric! A fost o perioadă extraordinară pentru mine și pentru cariera mea, acolo am învățat cu adevărat ce înseamnă performanța! Am simțit ce înseamnă să fii fotbalist! Știi și tu că nimic din ce s-a realizat acolo nu a fost întâmplător. A fost muncă multă din partea tuturor, aveam condiții, stabilitate, au venit acele rezultate extraordinare care, cred eu, s-au datorat acelui grup special de jucători și unui antrenor care a știut să scoată tot ce era mai bun în noi!
– Vorbești cu foarte mult entuziasm despre acea perioadă, sunt convins că toți jucătorii care au făcut parte din acel grup își vor aminti mereu cu plăcere acele momente. Care e cea mai frumoasă amintire a carierei tale?
– Am avut parte de multe momente memorabile în carieră, dar, cu siguranță, câștigarea campionatului este cea mai frumoasă! E cel mai frumos sentiment pe care îl poate simți un sportiv, când ridică deasupra capului un trofeu!
– Ai făcut multe sacrificii în toți acești ani… inclusiv acum faci, stând ești departe de familie. L-ai îndruma pe băiatul tău, Mario, să practice fotbalul ca meserie?
– În sport, dacă nu faci sacrificii, nu ai cum să reușești. Eu mă consider norocos pentru că, pentru tot ce am făcut, am fost și răsplătit, și nu mă refer neapărat la aspectul financiar! E adevărat, acum cel mai greu este să stau departe de familia mea, de Mario David, de Alina, dar sunt convins că tot ce fac acum va fi cu folos mai târziu. Mario este atras de sport, dar nu sunt genul de părinte care să impună copilului ce să facă. Încă e micuț, vreau să copilărească frumos, să aibă parte de tot ceea ce are nevoie, iar atunci când va veni momentul să decidă pe ce drum să o apuce, să facă alegerea cea mai bună pentru el.
– Știu cât de importantă este familia pentru tine… Te consideri un om împlinit?
– Da, sunt un om împlinit! Dar, îți spun sincer, îmi mai doresc o fetiță! Hahaaaa, nu te așteptai la asta, nu?? Vorbesc foarte serios, ne dorim mult o fetiță, dar… toate la timpul lor. Important este să fim sănătoși că Dumnezeu are grijă de toți.
– M-aș bucura mult pentru voi, dar ai dreptate, toate la timpul lor. Revenind la fotbal, vreau să te tachinez un pic: eu m-am lăsat demult, tu când ai de gând??
– Tu ai avut acel ghinion cu accidentarea… Eu sper să fiu sănătos, să mă mai pot bucura de fotbal, mai vreau să joc. Aș fi vrut să mă retrag la Iași, dar, cum nu se poate, e foarte bine și la Brăila, să dea Dumnezeu ca acel moment să mă prindă în prima ligă!
– Știu că ești foarte atașat și de Brașov, de oraș, de echipă.
– La Brașov am debutat în prima ligă, acolo am crescut ca fotbalist, practic. Ca tânăr jucător am avut bucuria de a juca alături de niște fotbaliști consacrați extraordinari: Marian Ivan, Isăilă, Vasc, Stere, Bodea… Și îți aduci și tu aminte că erau în echipă tineri care au avut un cuvânt greu de spus în prima ligă: Buga, Buta, Sărmășan, Ghindaru, Șandor, Marius Benciu care, din păcate, s-a accidentat… Plus fundașul ăla „de fier”, nu mai țin minte exact numele lui, parcă era ungur (râde cu poftă, îi place să mă tachineze, și nu scapă momentul să își ia revanșa!).
Onofraș a câștigat titlu de campion cu Unirea Urziceni, iar la Steaua a ridicat trofeul Cupei României
– Hai lasă vrăjeala și fii serios, o să pun chestiile astea pe blogul meu! 🙂
– Bine, bine, nu mă mai certa atât… A fost o perioadă foarte frumoasă, nu mulți au avut șansa să joace împotriva lui Ronaldo, Seedorf, Zanetti. Incredibil pentru mine, la acea vârstă, o experiență formidabilă. Îmi pare sincer rău să văd situația actuală a echipei, din ce văd și citesc, e foarte aproape de faliment. Păcat, mare păcat că s-a ajuns aici, e o echipă de tradiție a fotbalului românesc…
– Ne doare pe toți să vedem FC Brașov pe buza prăpastiei, noi trebuie să păstrăm în memorie momentele frumoase pe care le-am trăit în tricoul galben-negru… Tu trebuie să rămâi concentrat pe acest final de sezon, sunt convins că poți obține încă o performanță notabilă cu Dacia Unirea Brăila, promovarea în prima ligă. Mult succes îți doresc!
– Mulțumesc, Gyuszi, să fie, Doamne ajută!
Marius Onofraș a jucat cu Unirea Urziceni în Champions League
Articol scris de Laszlo BALINT