Satu Mare a rămas fără echipă la nivel național după ce Olimpia a făcut implozie în sezonul recent încheiat al Ligii 2. Cunoscutul club din Nord-Vestul țării a fost exclus din campionat în pauza de iarnă după ce nu și-a mai putut plăti datoriile acumulate de-a lungul timpului și apoi s-a desființat. După șase luni, un nou proiect ia naștere la Satu Mare, tot în asociere cu autoritățile locale. La noua Olimpia, CSM, vor juca și fotbaliști care au fost la clubul dispărut la începutul anului 2018. Mai mult, suporterii și-au făcut, la rândul lor, o echipă pe care au numit-o Olimpia MCMXXI și au ca model proiectul început la Timișoara (ASU Poli) și preluat apoi în întreaga țară.
Ieri, peste 20 de jucători au fost prezenți la stadionul „Olimpia – Daniel Prodan”, la o acțiunea de alcătuirea a lotului noii echipe a orașului Satu Mare, scrie Informația zilei. Majoritatea au fost tineri, aflați la vârsta junioratului, unii foști componenți ai echipelor care au evoluat în sezonul trecut pentru Olimpia.
De selecție se ocupă antrenorii Zoltan Ritli, Tiberiu Csik și Levente Paul, acestora urmând a li se alătura în zilele următoare și Lulu Dragomir. Primul va conduce apoi echipa de seriori, iar ceilalți trei se vor ocupa de grupele de juniori.
Cei mai cunoscuți jucători care s-au alăturat până acum proiectului sunt Bogdan Faur și Istvan Schwarzkopf, primul revenit de la Unirea Tășnad, în timp ce al doilea se întoarce în fotbalul sătmărean după ce a activat o vreme la o echipă din Austria.
„Am venit aici pentru că mi se pare un proiect serios. Am avut oferte și de la echipe din Liga a 3-a, dar am preferat să rămân la Satu Mare”, a spus Faur.
„Vom continua acțiunea și pe parcursul zilelor următoare. Ne-am planificat ca până la 1 august să finalizăm constituirea loturilor după care vom trece la un program de antrenamente intensiv”, a declarat și fostul stelist Zoltan Ritli, care așteaptă jucători în probe și în zilele următoare, după următorul program: joi, 5 iulie, ora 10:00 și luni, 9 iulie, ora 10:00.
Suporterii Olimpiei și-au făcut și ei echipa lor
CSM Olimpia nu este singurul nou proiect fotbalistic început în această vară la Satu Mare pentru a suplini desființarea Olimpiei din Liga 2, care nici ea nu era cea originală, ci un club înființat în 2010, dar adoptat atât de autoritățile locale, cât și de suporteri.
Nou eșec la care a fost supus clubul Olimpia, atribuit în primul rând intereselor politice, a despărțit acum taberele. Autoritățile locale merg pe CSM Olimpia, secție de fotbal înființată la clubul municipal, în timp ce o parte dintre suporteri au decis să facă și ei o echipă pe modelul ASU Politehnica Timișoara, Petrolul, SC Oțelul sau SSC Farul.
Echipa înființată de suporterii sătmăreni se numește Olimpia MCMXXI, iar zilele trecute a organizat, la rândul ei, trialuri pentru a selecta jucători. Formația va fi antrenată de Ioan Donca.
Articol scris de Marius ANGHEL