Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA) a anunțat luni, împreună cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS), lansarea unui videoclip de prevenție împotriva noului coronavirus, cu participarea unor staruri precum Lionel Messi, Gianluigi Buffon sau campioana mondială la fotbal feminin Carli Lloyd, informează AFP, citat de Agerpres.
Campania „Transmiteți mesajul pentru a elimina coronavirusul” își propune să reamintească instrucțiunile de bază. „Spălați-vă mâinile, acoperiți-vă gura și nasul dacă tușiți sau strănutați, evitați să vă atingeți fața, păstrați distanța și rămâi acasă când nu te simți bine”, precizează FIFA într-un comunicat.
La realizarea videoclipului, care va fi difuzat în 13 limbi, au participat 18 jucători, printre care Alisson Becker (Liverpool), Radamel Falcao (Galatasaray) sau vechile glorii Xavi Hernandez, Samuel Eto”o și Youri Djorkaeff. „FIFA combate coronavirusul prin intermediul unei serii de campanii și finanțări, iar eu sunt încântat că fotbalul mondial ajută OMS să elimine virusul”, a comentat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul Organizației Mondiale a Sănătății.
Peste 350.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, care a generat mai mult de 15.000 de decese, au fost înregistrate în întreaga lume de la debutul pandemiei, potrivit calculelor realizate luni seara de AFP pe baza datelor oficiale.
Sursa: Agerpres