FC Clinceni a anunțat că se mută la Pitești: „Ne interesează preluarea brand-ului FC Argeș”. Pe fir vor să intre și autoritățile din Severin

UPDATE: În urma informațiilor apărute despre mutarea echipei ilfovene la Pitești, interesul autoritățile din Drobeta Turnu Severin a fost stârnit. De locul celor de la FC Clinceni s-au arătat interesate și oficialitățile locale din reședința județului Mehedinți, care au rămas fără fotbal după desființarea fostei prim-diviziorare CS Turnu Severin, vara trecută. În iarnă, reprezentanții de la malul Dunării au negociat cu FC Balș, din Seria a III-a.

Cum și FC Universitatea Craiova, echipă care se mutase pe „Municipalul” severinean la începutul sezonului s-a retras din campionat, iar campania electorală se apropie, nu este imposibil ca oficialii echipei din Clinceni să fie ofertați de conducătorii politici actuali.

„Vrem ca sezonul viitor să reînființăm echipa de fotbal locală. Încercăm să găsim o soluție să o înscriem chiar în Liga a II-a, dar nu vom mai face greșeala de a aduce fotbaliști pe salarii mari. Vom miza doar pe localnici.”, spunea viceprimarul Marius Screciu în iarnă.

Autoritățile severinene anunțau din iarnă că vor „să mai importe o echipă”.

Aflat deceniul trecut în paragină, stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin a fost complet modernizat, iar factorii locali au investit peste 5 milioane de euro, în 2008, bani care obligă la fotbal în oraș.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU


Aflată momentan pe locul patru în Seria I și calificată în play-off, FC Clinceni și-a depus joia trecută dosarul de licențiere, conform președintelui clubului ilfovean, Dan Lăzărescu. Echipa pregătită de fostul rapidist Valentin Bădoi se află la o distanță de 10 puncte față de prima echipă de sub linia play-off-ului, Gloria Buzău, cu trei etape înainte de terminarea campionatului, astfel că prezența între primele șase clasate în Seria I nu îi este amenințată.

Pentru că la Clinceni nu va putea evolua în Liga I din cauza infrastructurii, în caz că va reuși promovarea, echipa din Seria I a Ligii a II-a a ajuns la o înțelegere cu Primăria din Pitești pentru a evolua pe stadionul „Nicolae Dobrin”. Ar fi a treia oară când echipa numită acum FC Clinceni și-ar muta „casa” după ce în sezoanele trecute s-a numit ASC Buftea și a evoluat în localitatea căreia i-a purtat numele.

Dan Lazarescu, președintele lui FC Clinceni, a anunțat oficial că echipa va evolua din sezonul viitor pe stadionul piteștean în cazul în care va reuși să promoveze. „La Pitești jucăm dacă vom promova. Am depus joi dosarul de licențiere, acolo este un contract semnat între noi și Primăria din Pitești. Stadionul din Pitești a fost reomologat pentru Liga I. Am fost foarte ocupat cu acest dosar de licențiere, la noi e prima dată și ne-a luat mai mult timp să-l punem la punct. Urmează să iau legătura în zilele următoare cu autoritățile locale din Pitești, unde am înțeles că vom fi foarte bine primiți”, a declarat Dan Lăzărescu la Sport Total FM, în emisiunea „Fotbal la matineu”.

Primarul Tudor Pendiuc și Dan Lăzărescu au bătut palma ca FC Clinceni să evolueze în Liga I la Pitești, însă președintele ilfovenilor țintește mai sus și vrea ca actuala divizionară secundă să fie asimilată ca echipă emblemă a județului Argeș.

Lăzărescu: „Echipa s-ar putea numi FC Argeș 2014”

Dan Lăzărescu a afirmat că este deschis la orice fel de asociere cu județul Argeș și n-a exclus nici posibilitatea de a evolua pentru Pitești chiar și în liga secundă, în caz că nu se va reuși promovarea. Președintele ilfovenilor ar vrea ca echipa să se numească FC Argeș 2014 și chiar să preia brand-ul trupei pentru care a evoluat Nicolae Dobrin. „Licența o vom lua pe Pitești. Urmează să am discuții cu dl. Primar vizavi de cum vom colabora. Rămâne de văzut dacă vom juca cu echipa la Pitești chiar și în liga secundă. Sunt deschis la orice fel de sprijin venit din Pitești, la orice fel de asociere sau de disponibilitate. Noi vom veni cu banii și cu niște drepturi de televiziune. Nu avem nevoie de la Primăria Pitești, doar de câțiva sponsori. Eu vin la Pitești cu o echipă curată, fără datorii, gata să facă performanță. Echipa s-ar putea numi FC Argeș 2014, într-o formă s-au alta și pentru a continua tradiția echipei emblemă din Argeș. Ne interesează, de asemenea, preluarea brand-ului FC Argeș. Piteștiul este un oraș al fotbalului, iar pe viitor aș vrea ca toți suporterii lui FC Argeș să fie alături de această echipă”, a spus, pentru jurnaluldearges.ro, Lăzărescu.

Pendiuc: „Înțelegerea este doar pentru prima ligă”

Totuși, primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc, nu comentează posibiliatea ca FC Clinceni să se mute definitiv în orașul său și spune că înțelegerea e făcută, momentan, doar în cazul în care vor promova în Liga I.

„Deci nu am mai avut nicio discuție cu cei de la Clinceni pentru că nu am găsit oameni de afaceri care să preia treaba asta. Nu am bătut palma cu nimeni. Singurul lucru pe care l-am făcut a fost acela de a ne da acordul ca echipa din Clinceni să joace aici. Știu că înțelegerea este doar pentru prima ligă pentru că în rest ei îndeplinesc toate condițiile necesare pentru a evolua în liga secundă.”, a spus edilul.

Președintele AJF Argeș spune că echipa va fi susținută de Consiliul Local

Mutarea Clinceniului la Pitești a fost confirmată și de președintele AJF Argeș, Cornel Sorescu, citat de aceeași sursă amintită mai sus. „Știu că Primăria a acceptat ca echipa să evolueze la Pitești. Urmează ca cei de la Federație să aprobe conducerii FC Clinceni dosarul de licențiere. În ceea ce privește finanțarea, pe viitor ca și principiu, era că fiecare vine cu o cotă parte. Din câte am înțeles de la cei de la Clinceni, ei vor contribui la finanțarea echipei cu aproape un milion de euro pe an, iar Consiliul Local va contribui și el cu o cotă parte”.

Ultimele meciuri ale echipei ilfovene până la începerea play-off-ului:

Etapa 24: ACS Berceni – FC Clinceni
Etapa 25: FC Clinceni – Gloria Buzău
Etapa 26: Unirea Tărlungeni – FC Clinceni

La Iași se știa că ilfovenii încearcă o colaborare cu Piteștiul

Vinerea trecută, președintele Comitetului Director al CSMS Iași, Leonida Antohi, declara că sunt șanse mari ca echipa sa să nu aibă adversar la promovare. Acesta spunea că are informații, conform cărora Unirea Slobozia și ACS Berceni nu își vor depune dosarele de licențiere, iar FC Clinceni va merge la Pitești.

„S-ar putea să nu avem cu cine ne lupta pentru promovare! Sunt zvonuri că două echipe din seria noastră nu-și vor depune dosarele de licențiere, pentru că nu pot îndeplini condițiile cerute. Este vorba despre Unirea Slobozia și ACS Berceni. Am înțeles că cei de la FC Clinceni încearcă o colaborare cu Piteștiul, iar Rapidul ar putea intra în faliment, depinzând de planul de reorganizare. Din câte se aude, au mari probleme cu restanțele la bugetul de stat și față de terți. Dacă se confirmă că Slobozia, Berceni și Rapid nu vor lua licența, atunci ne vom lupta cu două echipe pentru promovare. Ar exista și varianta în care am fi doar două echipe din serie care luăm licența pentru Liga I”, a spus Leonida Antohi.

Iată cum arată acum clasamentul general al Seria I. Primele șase echipe se vor califica la play-off, restul urmând a juca la play-out.

1.     CSMS Iași     19     13     1     5     38-15     40     10
2.     Rapid București     20     11     5     4     29-17     38     8
3.     Unirea Slobozia     21     11     5     5     27-22     38     8
4.     FC Clinceni     19     9     6     4     34-22     33     3
5.     ACS Berceni     19     9     6     4     29-19     33     6     
6.     SC Bacău     19     7     4     8     26-27     25     -5

7.     Gloria Buzău     19     5     8     6     23-21     23     -4
8.     Unirea Tărlungeni     19     6     5     8     14-18     23     -4
9.     CF Brăila     19     5     4     10     22-32     19     -11
10.     Farul Constanța     19     4     6     9     12-28     18     -12
11.     Rapid CFR Suceava     20     3     7     10     18-37     16     -14
12.     Dunărea Galați     19     2     5     12     20-34     11     -16

Iată cum stau în acest moment primele șase echipe clasate pentru play-off:

1.    CSMS Iași    9    5    1    3    12-7    16    +4
2.    Unirea Slobozia    9    5    1    3    8-9    16    +4
3.    Rapid București    10    4    3    3    10-8    15    0
4.    FC Clinceni    9    4    2    3    13-8    14    -1
5.    ACS Berceni    8    3    2    3    11-11    11    -1
6.    SC Bacău    9    1    1    7    6-17    4    -11

Articol scris de Marius ANGHEL

Pe aceeași temă