S-a găsit „țapul ispășitor”! Decizia luată la SSC Farul după gafa care a dus la pierderea la „masa verde” a meciului cu CS Mioveni. „Și-a prezentat demisia”

Marius ANGHEL 08 Nov. 2018, 15:11 Campionat
S-a găsit

Pierderea la „masa verde”, scor 0-3, a meciului cu CS Mioveni, încheiat la egalitate pe teren, 3-3, după ce Madikaba Doumbia a fost utilizat în repriza a doua, francezul aflându-se în stare de suspendare, a fost pusă exclusiv pe spatele delegatului Alexandru Daniel Anghel. SSC Farul a anunțat că membrul staffului tehnic și-a prezentat demisia.

„Anghel Alexandru, organizator al echipei FC Farul Constanta a încheiat colaborarea cu clubul nostru.
Domnul Anghel și-a prezentat demisia drept urmare a neîndeplinirii sarcinilor de serviciu, iar conducerea clubului i-a aprobat-o în cursul acestei zile.
Vă asigurăm cu această ocazie că vom sancționa cu maximă promptitudine orice abatere de la conduita profesionistă a oricărui reprezentat al echipei Farul Constanța, la orice nivel”
, a anunțat clubul condus de Ciprian Marica pe pagina de facebook.

Decizia a atras comentarii atât de laudă, cât și de critică. Inclusiv Georges Muzaca, fost vicepreședinte al clubului și suporter înrăit al echipei Farul, contestă renunțarea la delegat și dezvăluie câteva lucruri din bucătăria internă a formației finanțate de Ciprian Marica.

„Fc Farul Constanta (Ciprian) chiar numai Anghel Alexandru-Daniel e responsabil pentru această eroare? Bănuiesc și cred că știi, în biroul lui Grig există tabelul cu evidența cartonașelor, staful lui Grig nu trebuia măcar înainte de meci să se uite să vadă situația cartonașelor? Grig se ocupă de tactica etc, dar ceilalți? Chiar trebuia Alex să facă totul, nu trebuia ajutat, oare nu s-a așteptat greșeala? Bănuiesc că acum sunt fericiți cei care te sunau să îl dai afară? Nu e corect ce se petrece în acest club și o știi și tu prea bine. Acuzații, minciuni, dezbinări și interese. Acuzați pe alții, adevărul iese ușor la iveală. Succes, dar așa nu e bine!”, a scris Muzaca.

După ce FRF a dictat victorie la „masa verde” pentru argeșeni, CS Mioveni a acumulat 29 de puncte, a egalat-o la puncte pe FC Argeș și a depășit-o la golaveraj, urcând pe locul 6. SSC Farul a rămas cu 13 puncte și a picat o poziție, pe 17, tot retrogradabilă. În etapa a 16-a, echipa constănțeană joacă sâmbătă, de la ora 11:00, la Daco-Getica.

Foto: fb FC Farul Constanța

Marius ANGHEL 08 Nov. 2018, 15:11 Campionat
Pe aceeași temă