Liviu Mihai, „motorul” Chindiei către Liga 1! Derby-urile cu Clinceni și Snagov, decise cu golul mijlocașului golgheter: „Ne dorim foarte mult și ne-am propus să promovăm”

Marius ANGHEL 07 May. 2019, 22:14 Campionat

Joia trecută a decis derby-ul cu liderul Academica Clinceni (1-0) cu golul său din minutul 20, iar ieri a fost din nou decisiv într-un alt derby al etapei. Liviu Mihai a reușit în minutul 90+3, la ultima fază, să îl învingă pe Andrei Marinescu și să tranșeze meciul de la Ghermănești cu Sportul Snagov, tot cu 1-0. Chindia a pus în vistierie încă șase puncte extrem de importante și promovarea în Liga 1 e și mai aproape, cu cinci etape înainte de finalul sezonului.

Liviu Mihai se dovedește a fi „motorul” Chindiei și în acest sezon, iar când primește banderola de căpitan pe braț, după ce Cherchez e înlocuit, parcă se încarcă și mai mult cu energie. În ultimele trei meciuri a înscris tot atâtea goluri și a ajuns la cota 12 în acest acest sezon.

Daniel Florea (42) și Cristian Cherchez (58) au ratat marile ocazii ale Chindiei cu Snagov, din careul mic, la faze în care suporterii târgovișteni au strigat gol, însă Liviu Mihai (90+3) a fost mai lucid și n-a ratat. „Ne bucurăm că am reușit să câștigăm și sper să urmeze o nouă serie de victorie. Am tras până în ultimul moment. Ne-am dorit să câștigăm, nu prea ne interesa un egal. Vedeți că și cei din spatele nostru au reușit să câștige și numai așa puteam să-i ținem la distanță, cu o victorie. Ne-am dorit, am reușit. Dacă îți propui multe, reușești multe”, a spus Liviu Mihai la finalul partidei, la microfonul DigiSport.

Extenuat, dar amabil la final și după ce ploaia mocănească l-a sâcâit pe toată durata meciului, chiar ținându-i umbrela reporterului care îi adresa întrebările, Liviu Mihai a avut puterea să și glumească atunci când a fost provocat să vorbească despre starea terenului arenei de la Ghermănești, poreclit ironic „Wembley”. „Gazonul, după victoria asta, mi se pare excelent. Poate dacă era bun, cine știe, băteam cu 3-0. Nu ne interesează pe ce terenuri jucăm. Important e că dacă vrem să jucăm pe terenuri bune, trebuie să promovăm. Asta ne și dorim”, a mai spus al doilea căpitan al Chindiei.

„Nu ne gândim ce este în spatele nostru. Important e că depindem de noi”

Secretul din acest sezon? Muncă și iar muncă. Chindia se menține la patru puncte în fața Universității Cluj și mai are nevoie de patru victorii în ultimele cinci etape pentru a rămâne cel puțin pe locul 2 și a fi sigură că promovează direct în Liga 1. Liviu Mihai e mulțumit că îndeplinirea obiectivului stă în propriile mâini.

„Suntem o echipă muncitoare, ne dorim foarte mult și ne-am propus să promovăm, muncim până în ultimul minut și Dumnezeu ne-a răsplătit. Suntem la cinci meciuri de promovare, nu ne gândim ce este în spatele nostru. Important e că depindem de noi și, sincer, nu ne interesează ce fac ceilalți”, a mai spus mijlocașul de 31 de ani, care i-a dedicat golul marcat băiețelului său, care cu o zi înainte a împlinit 3 ani, și soției sale.

12 goluri în 29 de meciuri jucate în acest sezon are Liviu Mihai în tricoul Chindiei, echipă pentru care joacă din vara lui 2015. Mijlocașul care în Liga 1 a jucat în sezonul 2014-2015 pentru CSMS Iași e al doilea golgheter al echipei în acest campionat, după Cristian Cherchez (14 goluri) și e la egalitate cu Cristian Neguț.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Marius TUDOR

Marius ANGHEL 07 May. 2019, 22:14 Campionat
Pe aceeași temă