Incidente la final, în Copou. Lăcătuș, înjurat de Hristian: „Nu știu ce se întâmpla dacă ajungeam la jucător”

Incidente la final, în Copou.** Lăcătuș, înjurat de Hristian:

La finalul partidei de la Iași, acolo unde CSMS s-a impus în prelungiri în fața echipei Unirea Slobozia, scor 2-1, a avut loc un mic incident între jucătorul oaspeților, Cătălin Hristian, și antrenorul Iașiului, Marius Lăcătuș. Tehnicianul susține că a fost înjurat și imediat după ultimul fluier al arbitrului s-a dus glonț către jucătorul Unirii pentru a-i reproșa acest lucru. În cele din urmă lucrurile s-au calmat, Lăcătuș fiind oprit din „sprintul” către Hristian de președintele Florin Prunea și de jucători.

„Eu nu am nimic cu nimeni, nu comentez ce spun adversarii, dar nu permit să-mi fie adresate cuvinte jignitoare. Sigur, am exagerat și eu în acea tensiune. Nu trebuia să am o asemenea reacție, regret. Nu știu ce se întâmpla dacă ajungeam la jucător, dar nu mai am nici viteza de altă dată”, a explicat Lăcătuș.

Tehnicianul susține că Iașiul ar fi trebuit să câștige mult mai clar și și-a felicitat echipa pentru determinare. „Vreau să-mi felicit jucătorii pentru evoluție și pentru determinare. Păcat că nu am fructificat măcar jumătate din ocaziile avute. Dar așa este fotbalul, uneor îți ia, uneori îți dă. Cu Bacăul am fost egalați în prelungiri, astăzi am câștigat în prelungiri. Important este că am avut atitudine și am demonstrat că jocul cu Bacăul a fost un simplu accident”, a punctat Lăcătuș, care a felicitat și echipa oaspete pentru caracterul de care dă dovadă în fiecare joc: „Îi felicit pe cei de la Slobozia pentru modul cum abordează fiecare joc. Este o cinste pentru ei cum joacă, chiar dacă nu au drept de promovare. Bravo lor pentru comportamentul din teren la fiecare meci”.

În urma aceste victorii, CSMS Iași și-a depășit adversarul de astăzi în clasament, făcând schimb de locuri. Unirea e acum pe doi.

Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚

Pe aceeași temă