EXCLUSIV | Trei variante pentru postul de antrenor principal la Rapid. Un fost selecționer e pe lista giuleștenilor și confirmă că a fost contactat

Marius ANGHEL 09 Mar. 2020, 18:26 Campionat

Daniel Pancu a fost demis, luni, din funcția de antrenor al Rapidului după eșecul suferit de giuleșteni pe teren propriu, duminică, cu CSM Reșița, scor 0-1, iar oficialii clubului au deja trei variante pentru postul de „principal”. Chiar principalul finanțator Victor Angelescu spunea că are o listă cu trei antrenori.

ProSport a aflat că Dan Alexa (40 de ani), Daniel Isăilă (47 de ani) și Florin Motroc (52 de ani) sunt cei trei antrenori care se află pe lista oficialilor clubului Rapid pentru a-l înlocui pe Daniel Pancu. Cel mai experimentat dintre cei trei este Florin Motroc, tehnician care a mai trecut pe la gruparea din Giulești de două ori.

De partea cealaltă, Dan Alexa a reușit să promoveze cu Rapid în prima ligă la finalul sezonului 2015 – 2016, dar antrenorul în vârstă de 40 de ani susține că nu a fost contactat până în acest moment de către președintele Ovidiu Burcă sau cineva din cadrul conducerii.

Dan Alexa

Dan Alexa este cel mai tânăr antrenor care se află pe lista celor de la Rapid. Tehnicianul în vârstă de 40 de ani a reușit să promoveze cu echipa din Giulești la finalul sezonului 2015 – 2016 și a stat pe banca tehnică a giuleștenilor în 34 de meciuri. Fostul fotbalist a mai pregătit echipe precum ACS Poli Timișoara, ASA Târgu Mureș, Concordia Chiajna și Dunărea Călărași, iar ultima formație pe la care a trecut a fost Astra. Dan Alexa e liber de contract din octombrie 2019.

„Nu m-a căutat nimeni. Am văzut și eu despre demitere. Ovidiu Burcă nu m-a sunat, și știți că e nașul fetițelor mele”, a declarat Dan Alexa pentru ProSport.

Din sursele ProSport, Dan Alexa este favoritul conducerii Rapidului. Acesta ar urma să vină cu Mihai Iosif secund. Alexa a fost în discuții să preia echipa și în iarnă, însă suporterii i-au ținut partea lui Pancu și au amenințat dacă va fi demis.

Daniel Isăilă

În vârstă de 47 de ani, Daniel Isăilă și-a început cariera de antrenor la FC Săcele, în 2006, iar apoi a mai pregătit echipe precum FC Brașov, Sportul Studențesc, FCM Târgu Mureș, Astra și Al Hazm (Arabia Saudită). Acesta a fost și antrenor secund la echipa națională a României între octombrie 2014 – iulie 2016 și selecționer al echipei U21 (decembrie 2016 – iunie 2018).

Isăilă a recunoscut că Rapid și Dinamo l-au contactat, însă nu ia în calcul niciuna dintre variante. „Este adevărat că m-au căutat și de la Rapid și de la Dinamo, dar nu se pune problema până în vară să îmi iau un angajament aici. Am mai refuzat deja și o ofertă din zona arabă, iar dacă revin să antrenez până atunci, va fi tot la o echipă din acea parte”, a spus Daniel Isăilă pentru ProSport.

Florin Motroc

Florin Motroc a mai trecut pe la Rapid de două ori. Prima dată a preluat echipa din Giulești în iulie 2002 și a stat până în iunie 2003, iar apoi a revenit pe banca tehnică a giuleștenilor în iulie 2007 și a stat până pe 30 iunie 2008. Acesta a mai pregătit echipe precum Shabab Dubai, Al Jahra, FC Baniyas, Pandurii, Sportul, Modelu, Taawon, Shabab Al Ordon, Al Riffa, Al Ramtha, Kazma și Dhofar.

Rapid se află pe locul 6 în clasamentul din Liga 2, la egalitate cu Metaloglobus, și la două puncte în spatele echipelor CS Mioveni și Turris Oltul Turnu Măgurele, clasatele pe locurile 2 și 3.

Articol scris de Cornel POPESCU

 

Marius ANGHEL 09 Mar. 2020, 18:26 Campionat
Pe aceeași temă