EXCLUSIV | Încă un club din Liga 2 își schimbă antrenorul în această săptămână. ASA Târgu Mureș și Laszlo Balint s-au despărțit pe cale amiabilă. Reacția antrenorului

Marius ANGHEL 05 Sep. 2017, 19:06 Campionat
EXCLUSIV | Încă un club din Liga 2 își schimbă antrenorul în această săptămână.** ASA Târgu Mureș și Laszlo Balint s-au despărțit pe cale amiabilă. Reacția antrenorului

UPDATE: Anunțul rezilierii contractului dintre ASA Târgu Mureș și antrenorul Laszlo Balint a venit pe neașteptate, după ce echipa mureșeană înregistrase în primele șase etape patru victorii, un egal și o înfrângere și se afla pe locul 3 în clasament, cu doar două puncte în spatele liderului AFC Hermannstadt.

Balint a vorbit pentru Liga2.ro despre despărțirea de ASA Târgu Mureș, al treilea club pe care l-a condus în cariera sa din postura de antrenor principal. „Am hotărât la momentul acesta că drumurile noastre trebuie să se despartă. Mă bucur foarte mult că am reușit să creez o echipă tânără, o echipă frumoasă, o echipă cu perspective foarte bune. Le doresc mult succes băieților și le transmit și pe această cale să aibă încredere în ei, să aibă încredere că pot reuși în fotbal. Mă bucur că am lăsat această echipă cu șanse reale la promovare. Chiar dacă de acum înainte urmează un program dificil, am încredere că echipa se poate bate pentru obiectivul propus. Au fost niște motive personale și am hotărât de comun acord să ne despărțim. Asta e. Pentru mine ASA este un capitol închis. Merg înainte și îmi doresc foarte mult să reușesc în altă parte”, a spus, pentru Liga2.ro, antrenorul Laszlo Balint. 

Odată cu despărțirea de Laszlo Balint, de la ASA Târgu Mureș au plecat și ceilalți colaboratori din stafful tehnic, Cezar Zamfir și Liviu Rusu. Astăzi la prânz, după rezilierea contractelor, Balint și secunzii săi au condus ultimul antrenament la echipa mureșeană.

Contactat telefonic pentru a-și spune punctul de vedere despre rezilierea contractului dintre antrenorul Laszlo Balint și ASA Târgu Mureș, Cristian Chertes, director general al clubului mureșean, nu a dorit că comenteze nimic în plus față de comunicatul publicat mai jos. „Mai mult nu am ce să vă spun în momentul de față. Nu a existat nicio nemulțumire. Comunicatul acela este tot ce este”, s-a limitat să spună Chertes.

Odată cu Laszlo Balint și secunzii săi, și managerul general Dinu Gheorghe și-a încheiat colaborarea cu ASA Târgu Mureș.


 

E săptămâna schimbărilor de antrenori la cluburile din Liga 2. După Adrian Mihalcea de la UTA Arad și Florin Marin de la CS Mioveni, tot astăzi, ca și în cazul tehnicianului echipei argeșene, ASA Târgu Mureș a anunțat despărțirea de antrenorul Laszlo Balint (38 de ani).

Tânărul tehnician brașovean numit în luna iunie a acestui an la echipa retrogradată din Liga 1 se desparte pe cale amiabilă de ASA Târgu Mureș, cu toate că după primele șase etape era în grafic în privința obiectivului stabilit de conducere: promovarea. Vinerea trecută, gruparea transilvăneană obținea o victorie pe teren propriu cu Dacia Unirea Brăila, scor 2-1, și făcea 13 puncte în acest start de sezon, puncte care o clasează pe locul 3.

„ASA Târgu-Mureș anunță încetarea amiabilă a raporturilor contractuale cu antrenorul principal Balint Laszlo începând cu astăzi, 5 septembrie 2017.
Pe această cale, clubul ASA Târgu-Mureș îi mulțumește antrenorului Balint Laszlo pentru activitatea depusă în perioada precompetițională și în primele 6 etape din acest sezon și îi urează mult succes în carieră”
, este anunțul conducerii clubului AFC ASA 2013 Târgu-Mureș.

În cariera sa, Laszlo Balint a mai pregătit echipele Unirea Tărlungeni (iulie 2011 – iunie 2014), Academica Clinceni (iunie 2015 – martie 2016) și a fost secund la FC Brașov, în ultimul sezon petrecut de echipă în Liga 1.

În primele șase etape ale Ligii 2, ASA Târgu Mureș cu Laszlo Balint antrenor a înregistrat următoarele rezultate: 2-1 cu Știința Miroslava (a), 6-0 cu Foresta Suceava (d), 3-2 cu Luceafărul Oradea (a), 2-3 cu Ripensia Timișoara (d), 1-1 cu Sportul Snagov (a) și 2-1 cu Dacia Unirea Brăila (a). Astfel, după șase etape și cu 13 puncte în clasament, ASA ocupă locul 3 în Liga 2, după AFC Hermannstadt (15 puncte) și Ripensia Timișoara (14 puncte).

Nu este imposibil ca despărțirea dintre ASA Târgu Mureș și Laszlo Balint să vină pentru ca antrenorul să semneze cu un alt club din Liga 2, ca de exemplu UTA Arad, pe lista căreia s-a speculat și numele său după demisia lui Mihalcea, sau chiar CS Mioveni, care de astăzi s-a despărțit de Florin Marin. Cert este că ASA Târgu Mureș are probleme financiare, iar situația clubului nu este una deloc roz. În ultima săptămână, de la echipa mureșeană au plecat Dumitru Muntean și Cornel Ene, ambii achiziționați în această vară.

În etapa a 7-a a Ligii 2, ASA Târgu Mureș joacă vineri, 8 septembrie, de la ora 18:00, la Pitești, cu FC Argeș. Echipa piteșteană se află pe locul 5, cu 11 puncte.

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 05 Sep. 2017, 19:06 Campionat
Pe aceeași temă