Cu o zi înainte de meciul în care va deschide noul sezon al Ligii 2, ediția 2018/2019, Universitatea Cluj a anunțat un nou transfer, al zecelea realizat în această vară, după promovarea din Liga 3. Cu „Șepcile roșii” a semnat pe trei ani fundașul stânga Dan Berci (19 ani).
Crescut la Centrul de Copii și Juniori al clubului clujean, Berci a plecat în Italiei în toamna anului 2016, unde a evoluat pentru Juve Stabia, formație din Serie C, după care a făcut pasul, tot în „Cizmă”, spre AC Perugia (locul 8 la finalul ediției trecute de Serie B).
„M-am întors la U cu gândul să ajut echipa și să atacăm împreună promovarea. Sper să mă ridic la nivelul așteptărilor clubului și să mă integrez cât mai repede în lot. Abia aștept să joc din nou un meci oficial pentru U”, a declarat Dan Berci pentru site-ul oficial al Universistății.
Fundașul are și 11 selecții în tricoul loturilor naționale de tineret ale României, iar pentru reprezentativa Under 18 a reușit să înscrie de trei ori.
În această vară, Universitatea Cluj i-a mai achiziționat pe: Cosmin Dur-Bozoancă, Carol Taub, Jevrem Kosnic, Tiberiu Căpușă, Doru Dumitrescu, Kofi Twumasi, Marius Coman, Cristian Gavra și Florin Burghele.
„U” Cluj joacă în meciul de deschidere al noului sezon al Ligii 2. Vineri, de la ora 18:00, la Târgu Mureș, pe stadionul Transil, grupare clujeană o întâlnește pe Metaloglobus București.