ASU Poli și-a prezentat oficial cinci dintre cele șapte transferuri. „Avem speranțe ca echipa să arate altfel în retur”

ASU Politehnica Timișoara și-a prezentat astăzi, într-o conferință de presă, cele șapte achiziții bifate în această perioadă de transferuri de iarnă. Cu toate că printre aceste nume noi se află și doi portari, regretul conducătorilor echipei bănățene este că nu au putut să convingă să se alăture lotului un goalkeeper de mare experiență.

„Consider că ne-am îndeplinit obiectivele în proporție de 90 la sută. Încă de la începutul pregătirilor am declarat că ne dorim un portar cu experiență, care să ne ofere o mai mare siguranță, dar, din păcate, nu am reușit un astfel de transfer. Celelalte transferuri sunt în regulă, sunt pe posturile pe care domnul profesor Brîndescu le-a dorit. În acest sens, avem speranțe ca echipa să arate altfel în retur”, a spus, citat de Druckeria, managerul sportiv al Politehnicii, Marius Cociu.

Ultima achiziție a echipei alb-violete este mijlocașul junior Vlad Bîte, care a lipsit însă de la conferința de presă, la fel cum a făcut-o și fundașul Ioan Mera, cel mai important nume venit în această iarnă la ASU Poli. Cei doi au fost învoiți.

Antrenorul Sorin Brîndescu e mulțumit de transferuri, dar și de pregătirea efectuată pe perioada iernii. „Sunt mulțumit de pregătirea pe care am făcut-o, dar despre asta vor vorbi rezultatele. Și în tur am făcut meciuri bune, însă rezultatele au lăsat de dorit. Sau mai bine spus momente bune de joc, în care am jucat de la egal la egal sau chiar am fost peste adversar, dar și momente în care am făcut greșeliși până la urmă rezultatul a fost în defavoarea noastră. Dacă e să dau un singur exemplu, m-aș referi chiar la meciul tur cu Foresta, când am condus și le-am făcut pur și simplu cadou trei goluri. Prin transferurile pe care le-am făcut, în special pe axul central, unde avem doi jucători cu experiență, Mera și Nicolescu, sperăm să căpătăm acea încredere care ne-a lipsit în prima parte a campionatului, iar aceasta să se vadă în jocul echipei și în rezultate”, a declarat Brîndescu.

Iată cele șapte achiziții, cât și câteva detalii despre jucători:

#30 Ricardo Filip (portar) – născut 28 decembrie 1997, Drobeta Turnu-Severin;
Carieră: CSS Turnu-Severin, Sporting Turnu Măgurele, CS Podari.

#23 Victor Gîrlea (portar) – născut 2 august 1995, Timișoara;
Carieră: LPS Banatul, Poli Timișoara, Millenium Giarmata, Fortuna Poiana Câmpina, Chindia Târgoviște, Dacia Unirea Brăila.

#14 Ioan Mera (fundaș) – născut 5 ianuarie 1987, Reghin (MS);
Carieră: Avântul Reghin, Poli Timișoara, CFR Timișoara, FCM Reșița, CS Buftea, Gloria Buzău, Unirea Urziceni, Alania Vladikavkaz (Rusia), Săgeata Năvodari, ACS Poli Timișoara, Rapid București, FK Taraz (Kazahstan).

#5 Bogdan Nicolescu (mijlocaș) – născut 13 ianuarie 1990, Lugoj;
Carieră: CSS Lugoj, Auxerre Lugoj, CSM Lugoj, CS Dumbrăvița, AC Recaș, Ribaroja, Sporting Requena (ambele Spania), Leiknir F, Aegir (ambele Islanda), CD Acero (Spania).

#25 Adrian Ungureanu (mijlocaș) – născut 13 septembrie 1989, Timișoara;
Carieră: LPS Banatul, BC Golf Timișoara, Alto Gradimento Albina, Viitorul Sânandrei, Viitorul Constanța, Prahova Tomșani, Fortuna Brazi, CS Ineu, Fortuna Poiana Câmpina, Mama Mia Becicherecu Mic, Ripensia Timișoara.

#6 Răzvan Gorovei (mijlocaș/atacant) – născut 18 mai 1994, Iași;
Carieră: Noua Generație Iași, CSMS Iași, CS Universitatea Craiova, Săgeata Năvodari, Știința Miroslava.

#16 Vlad Bîte (mijlocaș) – născut 3 octombrie 2001, Timișoara;
Carieră: LPS Banatul; Câștigător Milan Junior Camp România, ediția 2012.

Lotul echipei ASU Poli pentru partea a doua a sezonului:

portari:
Markos GAKOS
Victor Dan GÎRLEA
Ricardo FILIP

fundași:
Cristian Ion GĂ‚LAN
Carol Alexandru TAUB
Radu MOTREANU
Laurențiu Tiberiu TELESCU
Ioan MERA
Bogdan Paul NICOLESCU

mijlocași:
Răzvan Florin GHINESCU
Marco GIURICICI
Andrei Ionuț ȚUGUI
Mădălin Daniel STANCU
Daniel Alexandru Vlăduț BIRĂ‚U
Ionuț Vichentie VUCEA
Dănuț BILIA
Arthur TEUȚ
Adrian UNGUREANU
Vlad BÎTE

atacanți:
Ștefan Miluță BLĂ‚NARU
Alexandru BĂ‚DĂ‚UȚĂ‚
Darius NEAMȚU
Răzvan GOROVEI

Foto: PressAlert

Pe aceeași temă