Wilton, englezul lovit cu toporul în Sălaj: „Acum sunt bine, dar puteam să mor”

Mihai Andries 06 Dec. 2013, 09:21 Special
Wilton, englezul lovit cu toporul în Sălaj:**

Duminică, Gloria Ban trebuia să joace ultimul meci din acest an, dar echipa din comuna Bănișor a spus „pas” deplasării de la Măeriște, ca protest împotriva arbitrajelor din acest an al Ligii a V-a. Liber în week-end, singurul fotbalist străin din campionatele de fotbal ale Sălajului, englezul Connor Wilton era acasă, la Stârciu.

Sâmbătă seara, alături de mai mulți prieteni a mers la barul din sat. Nimic neobișnuit până aici, doar că, la un moment dat între el și câțiva rromi din localitate a început o ceartă. Martorii sunt că aceștia l-au înjurat pe englez, pentru că el nu a vrut să îi ducă acasă cu mașina lui, un BMW 525. Se părea că totul s-a terminat și fiecare a plecat spre casele lor, dar fotbalistul de la Gloria Ban și câțiva amici au mers spre cartierul rromilor, în drumul spre Hurez, undeva aproape de cimitir.

Soția fotbalistului spune că Connor a vrut să discute cu rromii, pentru a evita eventuale represalii ale lor, știindu-se faptul că rromii din Stârciu au fost violenți de mai multe ori, de-a lungul anilor. În drumul spre cartier, cele două tabere s-au intersectat, iar Connor a ieșit din mașină, dar nu a putut să spună ceva, deoarece un rrom l-a orbit cu o lanternă și în câteva clipe l-a lovit cu toporul în cap!!!

Englezul a rămas într-o baltă de sânge, în timp ce prietenii săi au plecat după ajutoare și au sunat la poliție și ambulanță. Între timp, englezul de 26 de ani și-a revenit și a plecat cumva spre casă, peste dealuri, iar după vreo oră a ajuns acasă, unde a leșinat din nou în bucătărie! Era ora 4.30 dimineața, iar tânărul de 26 de ani a fost dus la Spitalul Județean de Urgență. Medicii de pe ambulanță i-au dat primul ajutor. La Zalău, a fost internat de urgență și a fost supus unui examen RMN, care a arătat o contuzie puternică la cap. Diagnosticul a fost unul cutremurător: fractură de craniu!?

„Norocul lui – dacă putem spune acest lucru – a fost că rana nu a fost foarte adâncă, deoarece leziunea avea 10cm și putea fi letală”, a mărturisit pentru Sportul Sălăjean soția englezului, o româncă  din comuna Horoatu Crasnei, cu care și-a întemeiat o familie la Stârciu. În timpul zilei de marți, Connor a fost externat, dar medicii au spus că pacientul are nevoie de liniște și tratament și au mai zis că el nu va rămâne cu schele. Fotbalistul a rămas, însă, cu spaima și cu teama de a nu fi amenințat, el și familia sa.

VEZI PRIMA DECLARAȚIE A FOTBALISTULUI ENGLEZ, DUPĂ‚ EVENIMENTUL NEFERICIT

Ca să revenim puțin la violențele de la Stârciu, trebuie spus că poliția, adică doi agenți de la Postul de Poliție din Vârșolț, au ajuns la locul faptei doar după o oră. După cum spune familia englezului, polițaii și amicii lui Connor au mers în cartierul rromilor, pe a-l identifica pe agresorul fotbalistului, dar alți patru-cinci rromi au năvălit spre ei cu răngi și topoare, iar unul dintre prietenii lui a fost lovit față de agenții de poliție! Oricum, nici BMW-ul lui Connor nu a scăpat de furia rromilor, care a fost devastată.

„Știm că mașina a fost lovită  cu răngile și topoarele de tatăl agresorului lui Connor, dar și de două țigănci, care au spart parbrizul, luneta, geamurile și oglinzile, iar caroseria păstrează loviturile armelor albe”, a adăugat doamna Wilton.

Mihai Andries 06 Dec. 2013, 09:21 Special
Pe aceeași temă