Olguța Vasilescu (foto) a venit ieri în fața presei însoțită de unul dintre finanțatori, Laviniu Beze, și antrenorul echipei, Erik Lincar. Edilul Băniei a afirmat că echipa municipalității va fi singura Universitatea Craiova înscrisă în competițiile oficiale de FRF și totodată singura care va avea acces pe arena „Ion Oblemenco”, alături de grupele de juniori ale Consiliului Județean.
„Pe 12 iunie am demarat negocierile privind realizarea acestei asocieri, v-am spus tot anul că avem un plan B. Am mers pe varianta care îmi dă mie garanție că investitorii au bani și că pot readuce echipa acolo unde merită. Ne batem pentru Universitatea Craiova, pentru că am spus mereu că s-a făcut o mare nedreptate. Sunt absolut convinsă că va fi înscrisă doar o singură Universitatea Craiova, deoarece, dacă aș mai fi avut vreun dubiu, nu m-aș fi băgat în acest proiect. Emblema clubului va fi cea originală pe care a avut-o în trecut echipa de fotbal. Avem palmaresul de până în 1994, culorile și nu avem probleme în a folosi imnul lui Adrian Păunescu. Vom putea folosi stadionul Oblemenco fără probleme.” a declarat Olguța Vasilescu.
„Bugetul este 1,5 milioane de euro, iar obiectivul este promovarea. Am retrogradat de două ori, am trăit niște umilințe grele și trebuie să uităm acest lucruri. Eu sper să ajungem cât mai repede acolo unde merită. Eu unul nu-mi imaginez Universitatea Craiova fără să evolueze în cupele europene. Lucrurile serioase se construiesc cu multă seriozitate, evident că nu se pot face peste noapte. Dar acolo vrem să ajungem.” a declarat Laviniu Beze.
Florian Pârvu, prima achiziție
Evident că pe buzele tuturor a stat întrebarea legată de transferurile pe care le va face echipa. După cum Liga2.ro anunțase zilele trecute, Florian Pârvu de la CSM Rm. Vâlcea este prima certitudine, lucru confirmat și tehnicianul noii Universități.
„Craiova trebuie să se relanseze și să realizeze din nou performanțe notabile. Cunosc bine Oltenia și fotbalul de aici și știu că există potențial, așa că îmi doresc să reușesc la această echipă. Se vor afla și jucători olteni la echipă, mai ales că eu asociez ambiția și determinarea fotbaliștilot cu cea specifică acestei zone. Lotul nu este încă definitivat, încă mai avem discuții cu mai mulți jucători. Singurul de care vă pot spune acum este Pârvu, de la Râmnicu Vâlcea. Mă voi decide zilele următoare asupra componenților staff-ului tehnic. Pe orice antrenor îl condiționează rezultatele. Eu sper să le obțin la Craiova și să avem și un joc spectaculos.” a declarat Erik Lincar la conferința de presă de ieri
Articol de Cosmin STAICU și Mihai ANDRIEȘ
Foto: DigiSport