Un municipiu a rămas fără niciun sport de echipă, la nivel de seniori! Fotbalul a dispărut chiar și din campionatul județean

Un municipiu a rămas fără niciun sport de echipă, la nivel de seniori!** Fotbalul a dispărut chiar și din campionatul județean

Dacă în urmă cu trei ani debuta în Liga 1, municipiul Drobeta – Turnu Severin a ajuns în prezent să nu mai fie reprezentat nici măcar în campionatul județean de fotbal! În timp ce ASFC Drobeta se retrăsese încă din primăvară din Liga a IV-a Mehedinți, zilele trecute s-a desființat și AS Turnu Severin.

„Toată vara am încercat să aducem sponsori, am cerut sprijinul factorilor locali și județeni, însă nimeni nu ne-a ajutat cu absolut nimic”, a spus Gheorghe Demetrescu, președintele echipei severinene. Astfel, dezinteresul pentru sportul local a dus și la dispariția ultimei echipe a Severinului, municipiul care nu e reprezentat nici în ultimul eșalon fotbalistic din Mehedinți (Liga a V-a).

Nici alte localități din Mehedinți nu mai figurează în ligile naționale de fotbal, unde, deceniul trecut, activau Dierna Orșova, Building Vânju Mare sau Minerul Valea Copcii.

Deși pare inimaginabil, Mehedințiul nu are reprezentante, la nivel de seniori, nici la celelalte sporturi de echipă, județul nefiind prezent, nici măcar în eșalonul secund, cu vreun club de handbal (masculin sau feminin), baschet (masculin sau feminin), volei (masculin sau feminin), fotbal feminin, futsal, rugby, polo sau hochei pe gheață, caz unic în istoria sportului românesc, în ultima jumătate de secol! La polul opus, județul Cluj are peste 15 echipe de seniori, dintre care 5 de fotbal, în ligile naționale.

Deși este invocată lipsa fondurilor pentru dispariția sportului de echipă din Mehedinți, autoritățile locale au investit, în urmă cu 5 ani, peste 5 milioane de euro în reabilitatea stadionului Municipal din Drobeta – Turnu Severin, arenă de 20.000 de locuri pe care în prezent a ajuns să își dispute meciurile, considerate pe propriul teren, CS Pandurii Târgu Jiu.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Pe aceeași temă