UPDATE: Patronul clubului Carmen, Ovidiu Adrian Onosă, a luat decizia de a retrage echipa din Liga a 4-a fiindcă, potrivit surselor Liga2.ProSport.ro, s-a înțeles cu principalul acționar al clubului Sportul Snagov, Cătălin Edmond Rufă, și va prelua echipa din Liga 2. La vară, Sportul Snagov își va schimba denumirea în Carmen București. Primii cinci jucători care au trecut de la un club la altul au fost și anunțați oficial. Informații suplimentare despre acest subiect puteți citi AICI.
Carmen București, echipa care le-a interzis în această vară celor de la CSA Steaua promovarea în Liga 3, s-ar putea retrage din campionat în următoarele zile, indică sursele ProSport. Fosta echipă a lui Daniel Iftodi a ratat promovarea în eșalonul superior după ce a pierdut barajul cu Mostiștea Ulmu, reprezentanta județului Călărași.
Ipoteza a fost confirmată pentru ProSport de directorul sportiv al echipei, Cristian Marincea. Momentan, jucătorii se antrenează și se pregătesc pentru următorul sezon, iar în următoarele zile se va lua o decizie privind soarta echipei. Lotul lui Carmen nu s-a deplasat în cantonament în această vară și s-a antrenat, normal, la București.
În cazul în care conducerea clubului va hotârî ca echipa să fie retrasă din Liga 4, aceștia nu iau în calcul participarea în eșalonul inferior, urmând ca echipa istorică reînființată în 2017 să dispară din nou.
În ultimul meci al sezonului, în play-off, după ce Steaua a fost lider aproape pe toată durata campionatului, Carmen a câștigat cu 1-0, printr-un autogol, jocul cu formația antrenată atunci de Marius Lăcătuș și a devenit campioana Ligii a 4-a București. La barajul pentru promovarea în Liga 3, Carmen a remizat cu scorul de 3-3 la Mostiștea Ulmu, iar pe teren propriu a cedat cu 1-2, astfel că și-a ratat obiectivul.
Carmen București, club reînființat după 70 de ani, a avut în lotul de anul trecut jucători trecuți și prin Liga 1, precum Stelian Stancu, Hristu Chiacu sau Doru Bratu.
În noul sezon al Ligii a 4-a București s-au înscris: Steaua, Carmen, CS Dinamo, Progresul 2005, Unirea Politehnica, Comprest GIM, Romprim, ACS Frumoșii Nebuni, Metaloglobus 2, Power Team, ACS Sportivii, Asalt, Victoria, Bucharest United, AFC Rapid și Rapid 2.
Articol scris de Daniel ANGHEL
Foto: Sport Pictures / FRF