„Toate echipele care vor să promoveze să apeleze la Bălău”

Mihai Andries 13 Jul. 2013, 12:35 Special
„Toate echipele** care vor să promoveze să apeleze la Bălău

Căpitanul Severinului din primele 10 etape ale Ligii I a dezvăluit motivele pentru care a ajuns rezervă la malul Dunării. Fundașul Marius Teodor Bălău fusese unul din artizanii promovării, când a jucat în 29 de etape pentru echipa severineană

Cum a fost  perioada de la Severin pentru Marius Bălău?

A fost foarte bine, cel puțin în primul sezon, când am avut rezultate și nu au fost mari restanțe. O dată cu promovarea în Liga I au apărut problemele financiare și asta a afectat întregul colectiv.

Ce i-a lipsit Severinului să evite retrogradarea?

Vreo trei puncte și liniște la echipă. Nu am avut stabilitate financiară, de asta am retrogradat. Păcat că pe un așa stadion mare și cochet nu se mai joacă meciuri de Liga I.

Ai mai întâmpinat la vreuna dintre echipele la care ai fost probleme financiare ca la Severin?

Mici probleme financiare au mai fost și la celelalte echipe la care am evoluat, dar dezinteres din partea autorităților ca la Severin, nu!

Regreți că ai ales Severinul, după ce jucasei în Liga I, la Târgu Mureș?

Nu regret deloc. Eu cred că am făcut o alegere bună venind la Severin, unde am promovat din primul an.

Suporterii severineni cum au fost?

Mi-au plăcut suporterii severineni, în special pe cei din galerie. I-am respectat și am fost apreciat. Totuși, la unele meciuri m-aș fi așteptat ca publicul să fie mai numeros și să încurajeze echipa, în momentele-cheie.

Ai fost apreciat de suporteri, ai ajuns căpitanul echipei, ai fost integralist în primele 10 etape din Liga I, dar deodată ai devenit rezervă! Ce s-a întâmplat?

După meciul cu Rapid, am fost trecut pe banca de rezerve. Au fost acele probleme cu grevele jucătorilor, fiindcă nu primiserăm niciun ban de la promovare. Coincidență sau nu, în turul campionatului mai aveam de jucat 30 de minute pentru a primit un bonus, dar n-am mai fost folosit niciun minut de atunci!

În iarnă ce s-a întâmplat?

În ianuarie ne-am reluat pregătirile, iar eu mi-am cerut banii, fiindcă eram neplătit din iulie, iar pentru asta m-au trimis să mă antrenez separat. Apoi am revenit la prima echipă, dar am jucat doar în ultimele minute, în câteva meciuri.

Mai ai contract cu CS Turnu Severin?

Nu, sunt liber de contract.

Ai mai rămâne la Severin?

Da, de ce nu, dar mai întâi ar trebui să primesc și eu ceva bani, pentru că nu am luat salariul nici pe decembrie. Am și eu familie, am copil. Am muncit pentru banii ăștia și nu accept să-și bată joc de mine.

Ce urezi Severinului și ce vei face tu în continuare?

Sper că autoritățile să țină echipa locală în Liga a II-a, deși cred că CS Turnu Severin se va desființa. Ar fi păcat. Eu am pus suflet la această echipă. Acum sunt în discuții cu câteva cluburi din eșalonul secund și sper să ajung la o echipă cu pretenții de promovare. Deocamdată nu mă grăbesc, fiindcă trebuie să mă gândesc bine înainte să semnez.

Mai speri, pană la retragere, să bifezi o nouă promovare, după cele reușite cu Gaz Metan Mediaș, FCM Târgu Mureș și Severin?

Da, normal! Am 33 de ani și încă mai pot juca două-trei sezoane la un nivel ridicat. Eu am debutat în Liga I în 1997, la Jiul Petroșani, iar în 1998 am jucat la Steaua, la tineret. Anul următor am fost trimis la Olimpia Satu Mare, unde am stat până-n 2005. Am mai jucat un sezon la Lupeni, după care am plecat la Mediaș, iar în 2008 am promovat. În 2010 am reușit aceeași performanță și cu FCM Târgu Mureș, iar peste alți doi ani cu Gaz Metan Severin. Sper ca vara viitoare să mai izbutesc una. Eu promovez din doi în doi ani! Ca să parafrazez o glumă de pe internet, toate echipele care vor să promoveze, să apeleze la mine!

 

 

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Mihai Andries 13 Jul. 2013, 12:35 Special
Pe aceeași temă