Parcurg sute de kilometri în întreaga țară pentru a-și susține favoriții. Au fost alături de Alro la cele mai importante victorii ale echipei, dar și în momentele amare ale înfrângerilor. După un tur de campionat în care formația slătineană nu a obținut tocmai rezultele dorite, președintele Jane Nițulescu a mulțumit celor din peluză pentru susținere.
„Eu țin să mulțumesc galeriei pentru felul cum a fost alături tot timpul, indiferent că am avut rezultate proaste sau rezultate bune. Ne-au susținut nu numai la Slatina, dar și în deplasările pe care le-am avut și le-am simțit prezența. Pentru ceilalți suporteri, le spun că trebuie să aibă încredere în noi, seria este mult mai grea, sunt foarte multe formații bune și s-a văzut că apar rezultate contradictorii. Nu te aștepți ca o echipă să bată acolo sau acolo. Noi avem interesul și ei sunt cointeresați să avem rezultate și o clasare cât mai sus”, a declarat Nițulescu.
Alro Slatina a încheiat prima jumătate a sezonului pe poziția a șaptea în ierarhia seriei, cu 22 de puncte acumulate.
sursa: olttv.ro