Minifotbalul românesc se află la încă o premieră, la capătul unui an competițional plin de realizări. La Constanta se va disputa, sâmbăta aceasta, prima ediție a Supercupei României la Minifotbal, eveniment care va pune față în față campioana națională, Consiliul Județean Buzău, și câștigătoarea Cupei României, formația timișeană AS WMT Giroc.
„Pentru Federația de Minifotbal din România, acest ultim eveniment al sezonului 2010-2011 confirmă progresul notabil pe care acest sport l-a realizat în țara noastră, cu precădere în ultimul an”, consideră Răzvan Burleanu, președintele federației. „România este campioană europeană la minifotbal, iar acest succes remarcabil se bazează pe calitatea campionatelor locale care se desfășoară în aproape toate județele României. Cei care au avut curiozitatea să participe la meciurile de minifotbal ale campionatelor afiliate au devenit fani ai acestui sport dinamic, plin de faze spectaculoase, desfășurat în aer liber, un sport care reunește peste 25.000 de jucători legitimați și sute de echipe de pe tot cuprinsul țării.”
Campioana României, Consiliul Județean Buzau, are în lot câțiva componenți cunoscuți din perioada când aceștia erau jucători în prima ligă de fotbal, dintre care îl remarcăm pe Romeo Bunică, cel care a marcat un gol antologic Stelei, într-un meci decisiv din prima Ligă în 2007, sau fostul arbitru din prima ligă, Cezar Ionescu. Pe de altă parte, timișenii au o echipă solidă, extrem de ambițioasă, vedeta lor fiind portarul Popa, care participă deseori la fazele de atac ale formației sale.
Supercupa se va desfășura la Constanța, oraș unde minifotbalul s-a dezvoltat rapid în ultima vreme, și a cărei campioană s-a numărat printre fruntașele fostei ediții a campionatului național. Evenimentul de la finele acestei săptămâni prefațează o altă competiție de marcă – este vorba despre Campionatul European, care va avea loc tot pe pământ dobrogean, la Tulcea, cel mai probabil în toamna aceasta. „Noi îi invităm pe toți iubitorii mișcării în aer liber să vină la meciurile de minifotbal desfășurate în fiecare weekend pe bazele sportive din întreaga țară, pentru că în mod sigur, se vor atașa de spectacolul sportiv și vor înțelege totodată de ce este atât de importantă activitatea sportivă pentru sănătatea noastră”, a subliniat Răzvan Burleanu.
Sursa: Federația de Minifotbal din România