Steaua vrea un jucător din liga a III-a!

26 Jan. 2009, 12:50 Special
Steaua** vrea un jucător din liga a III-a!

Cătălin Andrițoiu este de trei ani sub contract cu Jiul Petroșani, dar culmea nu joacă la echipa lui Daniel Timofte ci este om de bază la gruparea satelit a „minerilor” CS Vulcan, formație ce activează în liga a treia.
Cătălin a fost luat în vizor de echipa Steaua, unde își dorește să joace pe viitor.

 

„Eu le mulțumesc celor de la Jiul că mi-au dat șansa să joc, altceva nu vreau să spun nimic. Contractul meu cu Jiul va expira în vară. Am mai multe oferte de joc, vreau să ajung undeva sus. De fapt visul meu este să ajung la Steaua, de mic mi-am dorit acest lucru”, spune jucătorul cu 40 de selecții la loturile naționale de juniori. În prezent joacă la Naționala UNDER 19 ANI alături de jucătorul lui Internaționale, Cristian Daminuță.

 

„Daminuță e ca și fratele meu, mă înțeleg foarte bine cu el , într-o vreme împărțeam chiar și camera”., spune fotbalistul care evită să vorbească prea mult de Jiul.

 

„E treaba lor de ce nu m-au folosit, importat este că eu am meciuri în picioare. Am avut o accidentare mai demult care m-a scos un an din circuit și de atunci nu am mai prezentat interes pentru Jiul, am avut un hematom la coapsa stângă și am trecut cu greu peste acea perioadă”.

 

Cătălin este elev în clasa a Xll-a la Liceul de Informatică din Petroșani „Voi pleca din Vale doar dacă am o ofertă foarte bună, deocamdată vreau să-mi termin școala”.

 

Jucătorul de la Vulcan este asemănat de colegi cu ex-stelistul Mirel Rădoi pentriu că este polivalent ca și fostul căpitan al roș-albaștrilor. Poate evolua pe mai multe posturi: fundaș central, mijlocaș al închidere.

 

„Sunt convins că într-o bună zi voi juca la Steaua. Știu că s-au interesat de mine”, spune componentul Naționalei antrenată de Adrian Văsâi.

 

Fostul antrenor al Jiului, Marin Tudorache are numai cuvinte de laudă la adresa jucătorului pe care l-a avut la Vulcan.

 

„Este un băiat de caracter, depinde numai de el dacă va ajunge sus pentru că are potențial. Este serios și liniștit, sunt convins că va avea succes”.

 

 

Articol scris de Loredana Juglea

26 Jan. 2009, 12:50 Special
Pe aceeași temă