S-a conturat programul

24 Jun. 2009, 11:00 Special
S-a conturat programul

FC Astra Ploiești își va relua pregătirile pentru sezonul de Liga I ce va începe în 1 august, mâine, 25 iunie, după o vacanță de doar 11 zile!

 

Antrenorul Ion Moldovan a decis să mai acorde o zi de vacanță, în plus, jucătorilor, și, în loc de miercuri, ora 17.00, a programat prima ședință de pregătire, joi, la ora 10. De altfel, antrenamentul de miercuri nu va fi “pierdut", el urmând să fie “recuperat" chiar joi, când sunt programate două ședințe de pregătire. Astăzi, în schimb, va fi “zi de ședință", în “9 Mai", conducerea tehnică și cea administrativă urmând să se întâlnească pentru a definitiva programul echipei și strategia pentru retur.

 

Programul definitiv al echipei și lotul de jucători urmează să se contureze săptămâna viitoare, dar “punctele de reper" sunt stabilite deja. Astfel, după câteva zile de pregătire la Ploiești, cel mai probabil luni, 29 iunie, se va pleca în Bușteni, pentru un cantonament montan, la hotelul “Alexandros", timp de 10 zile. Apoi, în jurul datei de 13 iulie se va opta pentru efectuarea unui turneu extern, cel mai probabil în Austria.

 

La primul antrenament au fost convocați și jucătorii împrumutați la alte grupări, precum Cristi Vlad, Decebal Nae sau Andrei Zapodeanu, dar, o decizie privind componenta lotului cu care se va aborda Liga I se va lua în zilele urmatoare. Clubul se află în tratative cu mai mulți fotbaliști, de la cluburi de Liga I, precum și cu jucători de peste hotare, pentru un eventual transfer, pe adresa clubului sosind zeci de CV-uri, în ultima săptămână!
Tot zilele acestea se va “oficializa" și componența băncii tehnice pentru abordarea Ligii I, Ion Moldovan, Emil Ursu, Gheorghe Nițu și preparatorul fizic Constantin Niculae, adică aceia care au încheiat eșalonul secund pe banca tehnică a echipei FC Ploiești urmând să semneze, dacă nu apar alte probleme, contractele cu… Astra

 

Reunire cu… învoiri

 

De la primul antrenament vor lipsi mai mulți jucători, care au obținut permisiunea de a-și prelungi vacanța cu câteva zile. Va absenta chiar căpitanul Gheorghe Rohat, care a solicitat și a primit din partea conducerii 3 zile de vacanță în plus. Japonezul Seto Takayuki (foto), va reveni, la rândul său, din Japonia, la sfârșitul acestei săptămâni. Cehul Radek Oprsal și portughezul Paulinho ar putea întârzia și ei, un alt “învoit", fiind secundul Emil Ursu, care avea antamat concediul și va reveni în țară d-abia peste câteva zile.

 

La capitolul plecări, față de lotul cu care s-a încheiat liga secundă, este certă despărțirea de francezii Bah și Reinette, o altă discuție fiind aceea a “împrumutaților" de la Dinamo, lista jucătorilor veniți de la clubul din “Ștefan cel Mare" urmând să suporte ceva modificări.

 

Articol scris de Marian DIMA

24 Jun. 2009, 11:00 Special
Pe aceeași temă