Joi dimineață, la Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorți a programului meciurilor de baraj pentru promovarea în Liga 3. S-au stabilit cele 21 de meciuri care vor duce la tot atâtea echipe care în următorul sezon vor evolua în al treilea eșalon fotbalistic al țării. Din acest an, jocurile de baraj vor avea loc în dublă manșă, tur-retur, pe terenurile fiecărei echipe, la datele de 20 iunie, respectiv 27 iunie, cu începere de la ora 17:30.
La întâlnirea de la București au participat, pe lângă oficialii cluburilor campioane județene, și președintele FRF, Răzvan Burleanu, secretarul general Gheorghe Chivorchian, șeful Departamentului Competiții, Aurel Ionescu, șeful Departamentului Juridic, Adrian Stângaciu, vicepreședintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Alexandru Deaconu și vicepreședintele FRF, Octavian Goga, reprezentant al AJF-urilor în Comitetul Executiv.
În deschiderea ședinței care a precedat tragerea la sorți, Răzvan Burleanu a avut o intervenție în care a spus că FRF acordă o mare importanță fotbalului de la nivelele inferioare, asigurându-i pe cei prezenți că vor beneficia de tot suportul legislativ și informațional de care au nevoie.
„Am ținut foarte mult să fiu prezent aici. Fotbalul românesc se bazează foarte mult pe dumneavoastră și sunteți o componentă de bază a sistemului. Federația vă va sprijini prin toate mijloacele posibile. În acest sens, așteptăm să se publice, în Monitorul Oficial, noua legislație care va permite implicarea administrațiilor locale în fotbal”, a declarat Burleanu, citat de frf.ro.
Președintele FRF a vorbit și despre planurile de viitor privind sistemul competițional din Liga 3, acesta urmând a crește treptat până la opt serii. „Așa cum am anunțat în Planul Strategic pentru Dezvoltarea Fotbalului din România 2015-2020, una dintre acțiunile pe care ni le-am propus pentru dezvoltarea obiectivului de performanță la nivel de seniori este mărirea numărului de echipe din Liga a 3-a prin creșterea numărului de serii la opt. Însă, acest lucru se va face în etape, primul pas fiind șase serii din 2016 și apoi opt din 2017”, a masi spus președintele FRF.