Judecătorii Curții de Apel București au amânat miercuri, 20 iulie, procesul în care Rapid cere suspendarea falimentului, măsura echivalând, practic, cu dispariția echipei și înlocuirea acesteia, în Liga 1, cu ACS Poli Timișoara.
Minunea așteptată de suporterii rapidiști nu s-a produs din lipsă de procedură. Instanța a stabilit termenul de 24 august pentru următoarea înfățișare, dar asta înseamnă, de fapt, moartea Rapidului așa cum există el astăzi.
Săptămâna trecută, la Adunarea Generală a LPF, Justin Ștefan, secretarul general al instituției, a anunțat că, dacă Rapid nu obține pe 20 iulie suspendarea sentinței de faliment, echipa nu va fi înscrisă în noul sezon al Ligii 1. Competiția începe pe 22 iulie, iar în locul giuleștenilor va juca ACS Poli Timișoara.
Rapid e în faliment din 13 iunie, clubul nu mai are jucători, antrenori, conducători, bază de pregătire și nici personal administrativ.
Cartoful fierbinte e însă, în acest moment, la LPF. Conform regulamentelor făcute chiar de Ligă și de federație la presiunea conducătorilor de cluburi în 2012, faptul că o echipă are datorii și e în insolvență nu prezintă un impediment să joace în Liga 1. Chestiunea falimentului nici măcar n-a fost prevăzută.
Gino Iorgulescu are nevoie de 14 echipe în Liga 1 pentru a onora contractul cu televiziunile. Pe de altă parte, conform propriilor regulamente, LPF nu are dreptul să elimine Rapid pentru că acesta are toate actele necesare, inclusiv licența de Liga 1. Ceea ce înseamnă că, potrivit regulamentelor FRF și LPF, trebuie menținută în prima ligă și, după două etape în care nu se va prezenta, exclusă din competiție. Numai că, tot potrivit regulamentului, nu se mai poate aduce apoi altă formație în loc, iar Liga 1 ar trebui să continue cu 13 echipe.
Dacă va fi exclusă din Liga 1, Rapid poate da în judecată LPF, cu șanse maxime de câștig.
Singura salvare pentru Iorgulescu ar fi acum ca reprezentanții Rapidului să se ceară singuri afară din competiție. În acest caz, teoretic, echipa ar putea în Liga 2, care începe pe 30 iulie. Dacă nici până atunci nu se vor putea rezolva problemele, Rapid va pierde acest an competițional.
Articol scris de Matei UDREA