Vicepreședintele AJF Hunedoara și președintele clubului de fotbal din Liga a IV-a CS Vulcan, Ion Pantilimon, a fost găsit marți, în jurul prânzului, decedat la stadionul din Vulcan. Trupul neînsuflețit a fost zărit de doi tineri în apropierea tribunei, atârnând de o funie, iar aceștia au anunțat imediat poliția. Oamenii legii au constat la fața locului că este un suicid, nefiind vorba de comiterea unei fapte penale. Ion Pantilimon, 45 de ani, se pare că avea, conform unor surse neoficiale, probleme financiare.
Conform Ziarului Văii Jiului, în biroul președintelui, invesÂtigaÂtorii criminaliști vulcăneni au găsit un bilet prin care erau îndemnați să caute agenda din mașină. Ulterior, de aici au fost ridicate mai multe documente pe care polițiștii le vor folosi pentru a afla cauzele care l-au determinat pe bărbatul care, la 1 noiembrie trecut, a împlinit 45 ani să-și încheie socotelile cu viața.
Sursa mai sus citată susține că gestul său extrem poate fi pus, însă, și pe seama faptului că procurorii petroșeneni au început să investigheze un dosar care datează de mai bine de un an, deschis ca urmare a unei sesizări privind nereguli financiare la Clubul Sportiv Vulcan. Apoi, în martie, el ar fi urmat să se prezinte la primul termen al unui proces intentat pentru înșelăciune de către un fost colaborator al său.