Penescu a fost condamnat la câte 3 ani de închisoare cu suspendare în două dosare de dare de mită

26 Jun. 2012, 19:07 Special
Penescu a fost condamnat la câte 3 ani de închisoare** cu suspendare în două dosare de dare de mită

Omul de afaceri Cornel Penescu a fost condamnat, marți, la câte trei ani de închisoare cu suspendare, în două dosare penale aflate pe rolul Tribunalului Prahova, în care este acuzat de dare de mită.

În dosarul Serea-Martiș-Penescu-Făcăleață care vizează corupția din fotbal magistrații Tribunalului Prahova l-au condamnat pe Cornel Penescu la trei ani de închisoare cu suspendare pentru dare de mită, în acest dosar omul de afaceri având un termen de încercare de cinci ani. În același dosar, fostul director al firmei Pic Liviu Făcăleață a fost condamnat tot la trei ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la luare de mită, în timp ce foștii arbitrii Ionică Serea a primit trei ani cu suspendare pentru luare de mită, iar Marius Martiș, trei ani cu suspendare pentru complicitate la luare de mită.

Cei patru condamnați pot face apel la sedință în termen de zece zile de la pronunțare.

Tot marți după-amiază, Tribunalul Prahova s-a pronunțat într-un alt dosar penal în care fostul finanțator al FC Argeș Pitești Cornel Penescu a fost trimis în judecată tot sub acuzația de dare de mită, alături de alți doi inculpați, respectiv administratorul firmelor omului de afaceri Cornel Penescu, Gheorghiță Pieca, și Aurel Stoian.

Astfel, Cornel Penescu a fost condamnat tot la trei ani de închisoare cu suspendare, tot pentru dare de mită, în timp ce Aurel Stoian a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, iar Gheorghiță Pieca a fost condamnat la trei ani cu suspendare pentru complicitare la dare de mită.

Și în acest dosar sentința poate fi atacată în termen de zece zile de la pronunțare.

În noiembrie 2010, procesul în care foștii arbitri Ionică Serea și Marius Martiș sunt judecați pentru fapte de corupție, alături de omul de afaceri Cornel Penescu și fostul director al firmei Pic Liviu Făcăleață a fost strămutat de la Tribunalul Argeș la Tribunalul Prahova.

În 21 mai 2010, procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești i-au trimis în judecată pe Ionică Serea, Marius Martiș, Cornel Penescu și Liviu Făcăleață într-un dosar care vizează corupția din fotbal.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupție, în 18 martie 2009 Cornel Penescu, „în calitate de acționar majoritar al FC Argeș Pitești, a oferit și dat efectiv sub formă de mită suma de 21.000 de dolari arbitrului de fotbal Serea Ionică, delegat să arbitreze meciul dintre echipele FC Argeș și FC Steaua București”, programat să se desfășoare pe 20 martie 2009. Banii au fost primiți de Serea înainte de disputarea meciului, prin intermediul lui Făcăleață și Martiș, pentru ca FC Argeș „să obțină un rezultat favorabil (…) și pentru ca jucători din cadrul echipei gazdă să nu primească sancțiuni disciplinare (cartonaș galben sau cartonaș roșu) și să fie aplicate astfel sancțiuni fotbaliștilor din echipa adversă”.

În cel de-al doilea dosar, în 22 septembrie 2009, fostul director al Gărzii Financiare Argeș Aurel Stoian și Gheorghiță Pieca, administratorul firmelor omului de afaceri Cornel Penescu, au fost arestați preventiv, iar ulterior DNA Pitești a decis trimiterea în judecată a acestora.

Potrivit DNA, în perioada 5 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008, Aurel Stoian a primit în tranșe lunare, cu titlu de mită, de la Cornel Penescu suma totală de 43.000 de lei pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu și „pentru a proteja interesele ilicite” ale societății Pic. Banii au fost puși la dispoziție de către Gheorghiță Pieca, acesta ținând o evidență strictă a sumelor, banii fiind remiși lui Stoian fie direct de către Penescu, fie prin intermediul lui Pieca.

De asemenea, anchetatorii au stabilit că, în perioada 13 iunie 2006 – 6 aprilie 2007, Aurel Stoian a primit, în același scop, de la firma Pic bunuri în valoare totală de 1.540,58 de lei.

În perioada verificată, în urma unui control făcut la solicitarea procurorilor, de către comisari ai Gărzii Financiare din cadrul Comisariatului General, s-a descoperit că reprezentanții firmei Pic au săvârșit infracțiuni de evaziune fiscală, creând bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ un milion de euro. Cu toate acestea, în perioada respectivă, comisarii Gărzii Financiare Argeș aflați în subordinea lui Aurel Stoian nu au descoperit nicio infracțiune, ci doar câteva contravenții, pe care le-au sancționat cu amenzi modice, arăta DNA. Pentru protejarea intereselor nelegale ale firmelor pe care le controlează, Penescu îi plătea lunar lui Aurel Stoian suma de 2.000 de lei, mai menționa DNA.

Sursa: Mediafax

26 Jun. 2012, 19:07 Special
Pe aceeași temă