Pandurii i-au adus un ultim omagiu lui Dossey

11 Dec. 2008, 16:16 Special
Pandurii i-au adus un ultim omagiu lui Dossey

Secretarul general al clubului Pandurii a declarat că vestea decesului a îndurerat jucătorii și conducătorii clubului gorjean care sperau că fotbalistul își va reveni totuși:

 

„A fost un șoc pentru toată lumea vestea decesului lui Ibrahim, atât pentru conducerea clubului cât și pentru jucătorii care i-au fost colegi ca și pentru toată lumea fotbalului. Aflasem de câteva zile că e mai bine și va fi transferat la unalt spital dar vestea decesului ne-a surprins pe toți. Chiar s-au strâns bani pentru a începe recuperarea și nu ne așteptam la acest deznodământ. Clubul Pandurii chiar a ajutat să fie transferat la o altă clinică pentru a se recupera. Nu ne așteptam să se încheie totul atât de tragic!”

 

Alături de căpitanul echipei gorjene, Daniel Băloi a precizat că a fost adus un ultim omagiu unui fotbalist emblematic pentru Pandurii Târgu Jiu:

 

„Am încercat să aducem un ultim omagiu fostului nostru jucător din partea conducerii clubului Pandurii, din partea jucătorilor care i-au fost colegi dar și a suporterilor echipei noastre. Dossey a fost un fotbalist emblematic pentru Pandurii și va rămâne în memoria suporterilor și a noastră ca un jucător de caracter, un jucător care nu a deranjat pe nimeni și nu a supărat niciodată pe nimeni la club. A fost un caracter deosebit și nu vom uita ce a făcut pentru noi. Cu el în poartă am ajuns pentru prima dată în semifinalele Cupei României. Va rămâne veșnic în istoria clubului nostru.”
 

 

Articol scrsi de Monalisa Popescu
 

11 Dec. 2008, 16:16 Special
Pe aceeași temă