O singură necunoscută în Seria I înainte de play-off și play-out. Cum arată clasamentele celor două turnee cu o etapă înainte de finalul returului

Marius ANGHEL 29 Mar. 2016, 16:32 Special

Cum FC Oțelul a pierdut meciul cu Rapid București din penultima etapă a returului sezonului regulat, scor 0-3, iar în ultima rundă a campionatului Ligii 2 va sta, gruparea gălățeană nu mai are nicio șansă să scape de ultima poziție în clasament, astfel că e sigură că va retrograda direct în Liga 3. Astfel, după stabilirea echipei retrogradate la finalul returului sezonului regulat, în Seria I mai e de aflat o singură necunoscută înainte de startul play-off-ului și play-out-ului. SC Bacău și ACS Berceni sunt cele două cluburi care pot urca sau coborî în play-off, respectiv play-out, rezultatul urmând a-l afla vineri seară sau sâmbătă.


Oțelul Galați a terminat sezonul regulat pe ultimul loc în Seria I și a picat direct în Liga 3, fără să mai joace în play-out. Foto: Sorin Pană

O singură necunoscută înaintea ultimei etape: SC Bacău sau ACS Berceni în play-off?

SC Bacău și ACS Berceni sunt despărțite în acest moment în clasamentul Seriei I de două puncte, 35 față de 33. Vineri, de la ora 18:00, ilfovenii au un meci infernal în Giulești, cu Rapid București, și pentru a mai spera la play-off au nevoie doar de victorie. În caz contrar, rezultatul dintre FC Academica Clinceni și SC Bacău de sâmbătă dimineață nu mai are nicio importanță, echipa lui Cristian Popovici urmând a-și păstra poziția a șasea indiferent de ce face.

În situația în care ACS Berceni câștigă cu Rapid, iar SC Bacău obține cel mult un egal la Clinceni, atunci cele două echipe vor fi la egalitate de puncte, iar rezultatele directe dintre ele vor stabili soarta lor. Cum ilfovenii au câștigat cu 1-0 ambele meciuri cu băcăuanii în acest sezon, atunci ei vor merge în play-off, iar Sport Club va pica în play-out.


SC Bacău și ACS Berceni se bat pentru ultimul loc din play-off. Foto: Horia Alexoae

Meciurile din ultima etapă a returului:

1 aprilie, ora 18:00
Rapid București – ACS Berceni
2 aprilie, ora 11:00
Farul Constanța – Gloria Buzău
Ceahlăul Piatra Neamț – CS Balotești
FC Academica Clinceni – SC Bacău
Dunărea Călărași – Rapid CFR Suceava
Dacia Unirea Brăila – Bucovina Pojorâta
Oțelul Galați
stă.

Rezultatele cu Oțelul se scad, iar punctele se vor împărți în două înainte de play-off și play-out

Cu Oțelul retrogradată, situația celorlalte echipe în play-off și play-out e decisă în mare parte, în afară de necunoscuta dintre SC Bacău și ACS Berceni. În cele două turnee în care se va lupta pentru promovare și retrogradare, echipele vor porni sub un nou clasament. Din cel actual se vor scădea rezultatele înregistrate cu Oțelul în turul și returul sezonului regulat, iar punctele rămase vor fi împărțite în două. În urma acestei împărțiri, vor exista echipe care vor avea puncte cu virgulă (exemplul Rapidului cu o etapă înainte de final – 24,5), astfel că vor beneficia de o rotunjire în sus (Rapid va intra în play-off cu 25). Acest avantaj primit acum îi va dezavantaja în final în situația în care va termina la egalitate cu o echipă care acum a început cu un punctaj rotund, neajustat în plus.


Rapid va fi lider în play-off-ul Serie I. Foto: Sorin Pană

Liga2.ro a făcut calculele din Seria I a Ligii 2, cu o etapă înainte de final, și vă arată cum s-ar putea începe competițiile de play-off și play-out. Bineînțeles, la clasamentele de mai jos se vor adăuga la finalul acestei săptămâni și rezultatele înregistrate în etapa a 26-a. 

CITEȘTE Regulamentul de organizare și desfășurare a play-off-ului și play-out-ului Ligii 2, ediția 2015-2016

Clasament Seria I după etapa 25:

1. Rapid București               23    16    5    2    42-9    53 cpt.
2. Dunărea Călărași            23    14    7    2    47-12    49
3. FC Academica Clinceni     23    13    3    7    45-23    42
4. Farul Constanța              23    12    5    6    44-30    41
5. Dacia Unirea Brăila          23    12    5    6    28-19    41
6. SC Bacău                         23    11    2    10    28-28    35


7. ACS Berceni                       23    9    6    8    31-34    33
8. Gloria Buzău                      23    9    4    10    23-37    31
9. Rapid CFR Suceava            23    6    7    10    21-33    25
10. CS Balotești                     23    5    8    10    22-30    23
11. Bucovina Pojorâta            23    3    8    12    28-48    17
12. Ceahlăul Piatra Neamț      23    3    5    15    14-39    14


13. Oțelul Galați                     24    3    3    18    12-43    12

 

Rezultate înregistrate de Oțelul în acest sezon de Liga 2:

Etapa 1: FC Academica Clinceni – Oțelul Galați     3-0
Etapa 2: Oțelul Galați – Dunărea Călărași     0-1
Etapa 3: Dacia Unirea Brăila – Oțelul Galați     0-1
Etapa 4: Oțelul Galați – Bucovina Pojorâta     2-1
Etapa 5: Rapid CFR Suceava – Oțelul Galați     1-0
Etapa 6: Oțelul Galați – SC Bacău     0-1
Etapa 7: Gloria Buzău – Oțelul Galați     2-1
Etapa 8: ACS Berceni – Oțelul Galați     3-2
Etapa 9: Oțelul Galați – CS Balotești     0-0
Etapa 10: Farul Constanța – Oțelul Galați     1-0
Etapa 11: Oțelul Galați – Ceahlăul Piatra Neamț     0-0
Etapa 12: Rapid București – Oțelul Galați     0-0
Etapa 13: Oțelul Galați a stat.
Etapa 14: Oțelul Galați – FC Academica Clinceni     0-1
Etapa 15: Dunărea Călărași – Oțelul Galați     3-1
Etapa 16: Oțelul Galați – Dacia Unirea Brăila     0-1
Etapa 17: Bucovina Pojorâta – Oțelul Galați     4-0
Etapa 18: Oțelul Galați – Rapid CFR Suceava     3-0
Etapa 19: SC Bacău – Oțelul Galați     3-0
Etapa 20: Oțelul Galați – Gloria Buzău     0-2
Etapa 21: Oțelul Galați – ACS Berceni     0-2
Etapa 22: CS Balotești – Oțelul Galați     3-0
Etapa 23: Oțelul Galați – Farul Constanța     2-5
Etapa 24: Ceahlăul Piatra Neamț – Oțelul Galați     3-0
Etapa 25: Oțelul Galați – Rapid București     0-3
Etapa 26: Oțelul Galați stă.

 

Clasament Seria I după etapa 25, cu rezultatele Oțelului scăzute:

1. Rapid București        21    15    4    2    39-9    49 pct.
2. Dunărea Călărași        21    12    7    2    43-11    43
3. Dacia Unirea Brăila        21    11    5    5    27-18    38
4. FC Academica Clinceni    21    11    3    7    41-23    36
5. Farul Constanța        21    10    5    6    38-28    35
6. SC Bacău            21    9    2    10    24-28    29


7. ACS Berceni        21    7    6    8    26-32    27
8. Gloria Buzău        21    7    4    10    19-36    25
9. Rapid CFR Suceava    21    5    7    9    20-30    22
10. CS Balotești        21    4    7    10    19-30    19
11. Bucovina Pojorâta        21    2    8    11    23-46    14
12. Ceahlăul Piatra Neamț    21    2    4    15    11-39    10


13. Oțelul Galați        0    0    0    0    0-0    0

 

Cum s-ar intrat în play-off și play-out în acest moment, cu o etapă înainte de finalul returului sezonului regulat:

play-off
1. Rapid București        0    0    0    0    0-0    25 pct. (+0,5)
2. Dunărea Călărași        0    0    0    0    0-0    22 (+0,5)
3. Dacia Unirea Brăila        0    0    0    0    0-0    19
4. FC Academica Clinceni    0    0    0    0    0-0    18
5. Farul Constanța        0    0    0    0    0-0    18 (+0,5)
6. SC Bacău            0    0    0    0    0-0    15 (+0,5)

*locul 1 va promova direct în Liga 1 la finalul play-off-ului
**locul 2 va juca un baraj cu locul 2 din Seria a II-a, iar câștigătoarea din dubla manșă va juca un nou baraj cu ocupanta locului 12 din Liga 1


play-out
1. ACS Berceni        0    0    0    0    0-0    14 (+0,5)
2. Gloria Buzău        0    0    0    0    0-0    13 (+0,5)
3. Rapid CFR Suceava    0    0    0    0    0-0    11
4. CS Balotești        0    0    0    0    0-0    10 (+0,5)
5. Bucovina Pojorâta        0    0    0    0    0-0    7
6. Ceahlăul Piatra Neamț    0    0    0    0    0-0    5

*locurile 1 și 2 se vor salva de la retrogradare
**locul 3 va juca un baraj de menținere în Liga 2 cu ocupanta locului 3 din Seria a II-a
***locurile 4, 5 și 6 vor retrograda în Liga 3

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 29 Mar. 2016, 16:32 Special
Pe aceeași temă