Mehedințiul a lansat adevărate legende, în prezent nu mai are echipă în primele trei eșaloane

Până la debuturile lui Sorin Vlaicu, Flavius Stoican, Florin Costin Șoavă, Gabriel Boștină, Mirel Matei Rădoi sau Dorel Stoica, jucători care au făcut carieră în Liga I, având selecții chiar și la echipa națională, Mehedințiul a format adevărate legende ale fotbalului românesc.

Mai puțin cunoscuți severinenilor din zilele noastre, poate și din cauza faptului că nu au mai revenit pe meleagurile natale și astfel n-au mai avut tangență cu fotbalul local, acești mari jucători au fost în anii ’60-”80 decisivi pentru echipele de club la care au activat.

Oțet și Cămătaru, la Știința

De numele lui Constantin Oțet este legată cea mai mare performanță din istoria Universității Craiova. Mai puțin poate e cunoscut faptul că antrenorul care a dus echipa-fanion a Olteniei în semifinalele Cupei UEFA este originar din Mehedinți. Născut pe 24 decembrie 1940 în comuna Rogova, Constantin Oțet a fost nevoit să renunțe prematur la activitatea fotbalistică, în urma unei accidentări.

La 23 de ani devine antrenor la grupa de juniori de la AS Metalul Turnu-Severin, după care a ajuns la echipa de seniori aflată în Divizia C, mandate derulate în perioada 1963-1968. A plecat apoi în Bănie și până-n 1977 activează la echipa de tineret a Universității Craiova, dar este și secund la echipa de seniori, aducându-și aportul la cucerirea primului titlu din istoria echipei din Bănie, în sezonul 1973-1974.

În ediția 1978-1979 este secund la FC Argeș, cu care de-asemenea reușește să devină campion al României! În 1980 revine în Bănie, ca secund al lui Ion Oblemenco, și cucerește un nou titlu de campion. 

Ulterior, Oțet devine antrenor principal al Universității Craiova, alături de care reușește cele mai mari performanțe din istoria fotbalului din Oltenia. În 1984 pleacă la Politehnica Iași, după care a pregătit Minerul Motru și Jiul Petroșani.

După Revoluție a antrenat în Egipt, Arabia Saudită și Siria. S-a stins din viață pe 19 februarie 1999, iar Consiliul Local Craiova i-a acordat, post-mortem, titlul de cetățean de onoare al orașului. În perioada în care Oțet a venit în Bănie, Universitatea Craiova aducea la echipă un fotbalist necunoscut, dar cu un fizic impresionant. Născut pe 22 iunie 1958, la Strehaia, Rodion Gorun Cămătaru avea să devină unul dintre atacanții de renume ai fotbalului românesc.

După 12 ani petrecuți în Bănie, Cămătaru a dezamăgit însă fanii și s-a transferat în 1986 la Dinamo București. Până la încheierea carierei, a mai evoluat în Belgia și Olanda, la Charleroi, respectiv Heerenveen.

În Divizia A din România a bifat 377 de meciuri și a marcat 198 de goluri. A îmbrăcat de 75 de ori tricoul echipei naționale, pentru care a înscris 22 de goluri, unele decisive pentru calificarea României la Campionatul European din 1984.

Pigulea și Iovănescu au luat campionatul cu FC Argeș

Legitimat, la fel ca Rodion Cămataru, la Progresul Strehaia, Marcel Pigulea s-a născut pe 24 mai 1943, în comuna Albulești. S-a transferat în 1961 la Dunărea Giurgiu. Fundașul mehedințean a trecut și pe la Sportul Studențesc București, dar consacrarea a cunoscut-o la FC Argeș, unde a activat timp de șase ani. În Trivale, a cucerit, în sezonul 1971-1972, primul titlu de campion din istoria fotbalului piteștean. Și-a încheiat cariera la CSM Reșița și a adunat 200 de meciuri în Divizia A. S-a dedicat meseriei de antrenor, iar în 1978 a promovat Chimia Râmnicu Vâlcea în Divizia A. A mai pregătit Politehnica Timișoara, Gloria Buzău sau Progresul București, dar și echipa națională de juniori a României – Luceafărul. În 1996 a antrenat echipa marocană Hassania Agadir, apoi a condus naționala Algeriei, după care a pus bazele unei școli particulare de fotbal, în București.

Tot la FC Argeș a jucat și Sevastian Iovănescu. Născut pe 2 octombrie 1953, la Ghelmegioaia, acesta a  debutat în Divizia C la Progresul Strehaia, după care s-a transferat la CFR Caransebeș. În Divizia A a jucat la Steaua București (1971-74), Farul Constanța (1974-75) și FC Argeș (1978-80), cu care a cucerit titlul de campion național în 1979, al doilea, și ultimul, din istoria fotbalului piteștean. A mai evoluat la FC Scornicești, iar în 1982 a revenit la FC Argeș, unde și-a încheiat cariera. Pe postul de mijlocaș, a bifat 358 de meciuri în prima divizie și a marcat 54 de goluri. În urma unui șoc septic, Iovănescu a decedat pe 28 martie 2010, la Constanța, unde ocupa funcția de președinte la FC Farul.

Tătaru II la Steaua, Doru Popescu la Dinamo

Alți doi mehedințeni s-au remarcat la cele două echipe de top din Capitală. Gheorghe Tătaru (II) s-a născut pe 5 mai 1948 la Turnu-Severin. A evoluat la Steaua București, de la juniori până în 1974 și a îmbrăcat de zece ori tricoul echipei naționale a României, marcând trei goluri. A participat la Campionatul Mondial din 1970 și a mai jucat la Chimia Râmnicu Vâlcea, Chindia Târgoviște și Unirea Slobozia. În Divizia A a adunat 272 de meciuri și a marcat 80 de goluri. S-a stins din viață pe 19 decembrie 2004 la Iași. Născut pe 29 martie 1949 la Baia de Aramă, Doru Popescu a făcut carieră la Dinamo București, pentru care a evoluat în perioada 1969-1973. A mai evoluat la CSM Reșița, FC Argeș și Rapid București.

Per total, a adunat 172 de meciuri în Divizia A și a marcat 32 de goluri. Ultimul severinean care s-a retras de pe prima scenă, înainte de Revoluție, a fost fundașul central  Florin Udrea, transferat de la CSM Drobeta la Chimia Râmnicu-Vâlcea, unde a evoluat între 1982-1986, perioadă în care a bifat aproape 100 de meciuri și a marcat 6 goluri. Popescu și Udrea sunt singurii care s-au reîntors pe meleagurile natale, locuind în prezent în Drobeta-Turnu Severin.

În prezent, Mehedințiul a ajuns singurul județ din România fără nicio echipă de fotbal în primele trei ligi!

Articol scris de Mircea OGLINDOIU