Chiar în ziua în care Liviu Luca – cel care dăduse mărcile și sigla Petrolului „condiționat” către Primărie și societatea lui Dan Capră, acum câțiva ani – era condamnat definitiv într-un dosar fără legătură cu fotbalul și mergea la închisoare, aceste „bunuri ale istoriei fotbalului ploieștean” se întorceau în patrimonial autorităților locale! Ciudate ironii oferă și fotbalul, viața, până la urmă…
În ședința extraordinară a Consiliului Local Ploiești, desfășurată vineri, s-a votat revenirea mărcilor și siglelor FC Petrolul SA, de la societatea falimentară a lui Dan Capră în posesia Primăriei Ploiești. Oficial, a fost aprobat Actul Adițional nr.1 la Contractul de licență exclusivă de marcă nr. 14982/14.07.2009, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 220/2009, ceea ce consfințește, practic, întoarcerea mărcilor și siglelor în posesia autorităților, decizia fiind „salutată” de mai mulți reprezentanți ai Uniunii Suporterilor Petroliști, prezenți în sală la ședința „eveniment”.
De acum încolo, în teorie, lucrurile sunt simple – o nouă structură fotbalistică, având numele de Petrolul, „curată” din cât mai multe puncte de vedere, ar trebui să convingă autoritatea locală că merită să ducă mai departe tradiția și gloria fotbalului ploieștean, iar consilierii să voteze o nouă asociere, fără a mai repeta greșelile făcute în trecut pe acest subiect, tocmai ca să fie protejat acest „bun al Ploieștiului”: Petrolul.
Practica însă, cu siguranță se va dovedi ceva mai dificilă, pentru că, iată, deși au trecut două luni de când se știe că nu vom avea fotbal făcut pe „firma lui Capră” în Ploiești, nu există încă o altă echipă constituită, zecile de ședințe și întâlniri neaducând lucruri concrete (nume, buget, organigramă, contabilitate, jucători, contracte, antrenor, antrenamente, etc), chiar și participarea în Liga A Prahova – eșalon de amatori, până la urmă, fiind „în întârziere”.
Petrolului i se „păstrează” deocamdată, în acest eșalon județean, un loc pentru a participa în competiție, poziția fiind „eliberată” de Astra 2, care a solicitat dreptul de a-și înscrie echipa „satelit” la nivelul Ligii a III-a.
În acest moment, Adrian Nistoroiu sau Florin Goruneanu sunt doi dintre oamenii de afaceri interesați de un nou proiect, dar pașii concreți de care este nevoie urgent nu sunt rezolvați, revenirea mărcilor la Primărie și un oarecare consens politic putând face ca acum lucrurile să se miște mai repede!
Primăria s-a „ales” inclusiv cu Petrolul 52 și 95!
Printre mărcile preluate de Primăria Ploiești în urma ședinței de vineri se numără și câteva care nu aveau de-a face cu SC FC Petrolul SA, dar pe care FSLI Petrom le înregistrase în anul 2006, pentru a „bloca” orice altă tentativă de înființare a unei echipe care să poată face concurență „Petrolului lui Luca și Bercea”, la acel moment! Astfel, mărci precum „Petrolul 52″ – club înființat de Mircea Dridea și colegii săi de generație sau Petrolul 95 – clubul lui Daniel Chiriță sunt tot la dispoziția Primăriei, în acest moment!
Sursa: Ziarul Prahova