Liceul cu Program Sportiv Buzău și-a adjudecat pentru a treia oară consecutiv Cupa Liceelor

Marius ANGHEL 13 Jun. 2013, 16:55 Special

Faze spectaculoase, goluri pe bandă rulantă și suspans. Acestea au fost ingredientele ,,Cupei Liceelor-Focus TV”, desfășurată în Sala Sporturilor ,,Romeo Iamandi”. La competiția ajunsă la a IV-a ediție au participat 16 echipe, iar trofeul pus în joc a revenit pentru a treia oară consecutiv reprezentantei Liceului cu Program Sportiv.

În finală, una aprig disputată, câștigătoarea turneului a dat piept cu formația Colegiului Național ,,Mihai Eminescu”, în fața căreia s-a impus cu scorul de 3-1. Golurile partidei au fost marcate de Vlaicu și Pîslaru, acesta reușind ,,dubla”, respectiv Manea.

Deținătoarea ,,Cupei Liceelor-Focus TV” L.P.S. Buzău, echipă antrenată de profesorii Cristi Lupu și Marius Musceleanu are în componență următorii jucători: Marius Mihai, Valentin Vlaicu, Florentin Simion, Viorel Gheorghe, Claudiu Pîslaru, Cătălin Ungureanu, Ionuț Neagu, Cristi Donose, Marian Danciu, Marian Voica, Bogdan Danciu, Cătălin Andrei.

Colegiul Economic a luat bronzul trecând la agonie la extaz

Ocupanta ultimei poziții a podiumului s-a decis în urma loviturilor de departajare unde, echipa Colegiului Economic a avut mai mult noroc și a învins cu 7-6 pe Grup Școlar Industrial ,,Henri Coandă”. La sfârșitul timpului regulamentar de joc și după prelungiri, tabela de marcaj a indicat 1-1. Trebuie menționat faptul că după executarea primelor trei lovituri, formația de la ,,Henri Coandă” avea avantaj și chiar a apucat să facă hora bucuriei, crezându-se câștigătoare impresie pe care a avut-o și arbitrul. Acesta a fost însă atenționat de antrenorul celeilalte echipe și membrii comisiei de organizare că  regulamentul competiției prevede executarea a cinci lovituri de departajare și ca atare, jucătorii au revenit pe teren.Suspansul a continuat dar într-un final, cei de la Economic au marcat un gol în plus și astfel au trecut de la agonie la extaz.

Show oferit de foștii jucători al Gloriei Buzău

În deschiderea finalei competiției a avut loc o partidă în care foștii jucători ai Gloriei (Marcu, Dobre, Lazăr, Profir, Mircea, Tase, S. Ionescu alias Cocoșatul, V. Ion, Caragea, Timiș, P. Stoica, Ibriș, Tase și alții) au demonstrat că, deși au trecut ani buni de când și-au agățat ghetele în cui, încă mai știu cu mingea. Dirijați de pe bancă de antrenorii Costică Roșca și Leonida Nedelcu, foștii ,,glorioși” au făcut un adevărat show și au fost răsplătiți cu aplauze de cei peste 800 de spectatori prezenți în sală. După acest meci demonstrativ atmosfera a fost încinsă de frumoasele fete ale trupei Like Chocolate care au oferit un recital de muzică.  

Echipele au fost răsplătite cu numeroase premii

Pe lângă cupe, medalii și diplome, organizatorii turneului au oferit celor trei echipe care au urcat pe podium și echipament sportiv. Deasemenea au fost acordate mai multe premii speciale jucătorilor care s-au remarcat în mod special. Este vorba despre Alin Manea (L.P.S. – cel mai bun jucător), Claudiu Pâslaru (L.P.S. – golgeterul competiției), Cristian Chirițescu (Colegiul Economic – cel mai bun portar), Cosmin Andrei (Grup Școlar Industrial ,,Henri Coandă” – cel mai tehnic jucător), Bogdan Danciu (L.P.S. – cel mai complet și combativ jucător ).

Articol și foto de Adi SOARE

Marius ANGHEL 13 Jun. 2013, 16:55 Special
Pe aceeași temă