„Vreau o șansă la Jiul”

01 Feb. 2010, 11:29 Juniori
„Vreau o șansă** la Jiul

La doar 19 ani, Robert Stoicoiu era asemănat de colegi cu
celebrul jucător brazilian Ronaldo. Tânărul își dorește mult să
joace la o echipă din Vale și de ce nu chiar la Jiul Petroșani

Robert Stoicoiu, 19 ani a început fotbalul de performanță la
Jiul Petroșani, la vârsta de 7 ani, unde timp de 9 ani a evoluat la
grupele de copii și juniori ale clubului petroșenean. I-a avut ca
antrenori pe Florin Neagu, Nae Grecu, regretatul Mache Vizitiu și
Toni Sedecaru. Pasionat de sportul rege Robert era asemănat de
colegii din vestiar cu celebrul jucător brazilian Ronaldo.

„Sunt mai mingicar așa de fel, îmi place mult să joc cu
mingea.”, spune tânărul care este de meserie mijlocaș.

Talentul jucătorului nu a trecut neobservat astfel că acesta a
intrat în vizorul echipei Poli ll Timișoara. Robert s-a antrenat o
bună perioadă de timp cu timișorenii, dar nu s-a înțeles în ceea ce
privește partea financiară.

„Domnul Iosif Rotariu m-a remarcat la un meci chiar
împotriva lui Poli și m-a chemat în probe de joc. Le-a plăcut de
mine, dar nu ne-am înțeles la bani”
, spune
jucătorul.

Robert a fost ajutat chiar de mijlocașul lui Poli Timișoara, Dan
Alexa, care l-a sfătuit și l-a îndrumat să nu se dea bătut în
drumul spre performanță. „A însemnat mult pentru mine
faptul că un jucător de talia lui Alexa m-a încurajat și nu pot
decât să-i mulțumesc și sper să nu-i dezamăgesc
încrederea”
,a afirmat Robert.

Robert își dorește să joace la o echipă chiar și din liga a doua
și de ce nu la Jiul Petroșani. „Sunt jucător liber și
dornic de afirmare. Dacă Jiul se va reuni mi-aș dori să mi se dea
șansa să dau probe și de ce nu să rămân în Vale”
,
spune jucătorul, care este student în anul l la Educație Fizică și
Sport, la Universitatea de Vest din Timișoara .

articol scris de Loredana
Juglea

01 Feb. 2010, 11:29 Juniori
Pe aceeași temă