Părinții copiiilor de la grupa ’98 a Centrului de Juniori al
Stelei vor avea o întâlnire azi, la ora 17:00, cu președintele
clubului, Vali Argăseală, și cu Teia Sponte. Aceștia sunt
nemulțumiți de faptul că echipa a fost mutată din Ghencea pe
terenul de la Voința și că nu își pot duce copiii în altă parte
gratis.
După ce săptămâna trecută amenințau că vor pleca în masă de la
Centrul de Copii și Juniori al Stelei, părinții copiilor se văd
întorși din drum. Valeriu Argăseală le-a comunicat acestora că nu
pot lăsa copiii să plece fără să se plătească indemnizația de
creștere a juniorilor. În cazul în care un copil pleacă la un club
cu echipă de seniori, trebuie să se plătească în schimbul lui suma
de 6.000 de euro, iar în cazul unei școli de fotbal, 50 de milioane
de lei vechi. „I-aș aplica o corecție lui Argăseală
ăsta”, a spus unul dintre părinți.
De ce
sunt supărați pe șeful Stelei
Mai mult, părinții sunt nervoși și pentru că șeful Stelei i-a
tratat cu un aer de superioritate în anii trecuți și nu oferea
explicații în ceea ce privea situația Centrului de Juniori.
„Venea la întâlnirile cu noi și după cinci minute
spunea mereu că se grăbește ca să se ducă la teatru”,
afirmă un alt părinte.
articol scris de Doru
Gheorghiu