Școala PRO taie moțul: Un an de la înființare

23 Dec. 2009, 15:20 Juniori
Școala PRO taie moțul:** Un an de la înființare

Școala PRO Fotbal Petroșani, patroni Marin Tudorache și Viorel
Stancu s-a bucurat de un real succes în rândul copiilor din Valea
Jiului. La un an de la înființare școala și-a deschis porțile
pentru nu mai puțin de 200 de copii de toate vârstele. În prezent
cei 30 de copii legitimați pe criteriu valoric au luat parte la mai
multe competiții oficiale și pentru început au rupt gura târgului.
Astfel micuții de la grupa 1998-1999 au participat în Campionatul
Național de Juniori E , unde pentru început, au avut o comportare
meritorie, având în vedere faptul că practică fotbalul organizat de
doar un an de zile. Recent grupa de copii 1998 și grupa de copii
2000 au luat parte și la un puternic turneu internațional ce a
avut loc la Arad și unde micuții pregătiți de Viorel Stancu, Marin
Tudorache și Ilie Botezatu s-au clasat pe loc 14 din 60 de echipe
participante la aceste categorii de vârstă.

„A fost un an greu pentru noi pentru că am avut mult
de muncă, dar totodată plin de satisfacții, care au fost pe măsura
așteptărilor. La Arad turneul s-a desfășurat în două etape, cea
de-a doua etapă fiind rezervată copiilor născuți în anul 1995 și
1997, școala noastră participând cu două echipe. Și aici am avut un
comportament onorabil clasându-ne pe locul 13 din 32 de echipe
participante. Ne bucurăm că școala are priză în rândul copiilor și
părinților. Vreau să le spunem tuturor celor care vor să vină la
noi sau sunt în cadrul clubului că plecarea lui Marin Tudorache la
Turda nu a schimbat cu nimic proiectul nostru, din contră Marin
este ținut la curent cu tot ceea ce se întâmplă și se implică în
programul de antrenament. La școala noastră sunt mulți copii din
Vulcan, care beneficiază de condiții foarte bune de pregătire și
datorită sprijinului oferit de primarul Gheorghe Ile, căruia pe
această cale dorim să-i mulțumim”
, a declarat Viorel
Stancu.

Marin Tudorache spune că este mulțumit de progresul înregistrat de
copii. „Chiar dacă nu am putut fi tot timpul alături de
ei, mai ales în ultimele luni, acum când am venit în vacanță și
i-am văzut la turneul de la Arad am fost impresionat de evoluția
lor și vreau să-i felicit”
, a afirmat Tudorache, care
mai spune că speră ca factorii locali, mai precis Primăria
Petroșani, să fie mai aproape de activitatea acestei școli și să o
susțină așa cum au mai făcut-o în câteva rânduri.

„Am parcurs o prima etapă din activitatea școlii,
urmează o a doua etapă în care intenționăm să facem o bază sportivă
de care să se bucure copiii Văii, dar acest lucru nu va fi posibil
fără sprijinul Primăriei Petroșani”
, a spus Marin
Tudorache.

articol scris de Loredana
Juglea

23 Dec. 2009, 15:20 Juniori
Pe aceeași temă