După ce în urmă cu trei săptămâni, „Școala de Fotbal Prosport”
Focșani a reușit să organizeze prima ediție a „Cupei
Prosport-Promenada Mall”, iată că repezentanții clubului focșănean,
împreună cu SC „Deep Serv” au pregătit o nouă surpriză de
iubitorilor de minifotbal. În zilele de 11-12 decembrie 2010, la
Sala Polivalentă din Focșani va avea loc prima ediție a Cupei
„Prosport-Deep Serv Focșani „.
Cluburi cu nume din fotbalul românesc au confirmat prezența la
această competiție. Sportul Studențesc București, Oțelul Galați, FC
Brăila, Ceahlăul Piatra Neamț , Steaua Dunării, Atletic Brăila,
Gloria-Șoimii Buzău, Prosport Focșani și CSS Târgoviște sunt doar o
parte dintre echipele care se vor lupta pentru marele trofeu pus în
joc.
Turneul se va desfășura la nivelul grupei 2000. Echipele au fost
împărțite în două grupe a câte cinci echipe, meciurile urmând să se
desfășoare în sistem-turneu.
Câștigătoarele celor două serii vor juca finala competiției, iar
ocupantele locurilor doi se vor întâlni în finala mică.
Jocurile vor avea două reprize a câte 15 minute fiecare, iar
regulamentul este același ca pentru”Memorialul Gheorghe Ola”.
Toate echipele sunt obligate să se prezinte la turneu cu un
tabel semnat de președintele clubului în care să fie trecută
identitatea fiecărui copil. În acest tebel trebuie trecută și viza
medicală, dar și numărul de pe tricoul copiilor. Acesta va fi
folosit la fiecare meci și va înlocui foaia de joc.
Moraru, Orac, Tene,
Augustin și Nunweiller vin la Focșani
După disputatra finalei de la grupa 2000 va avea loc un meci
demonstrativ între echipa de minifotbal „Deep Serv” și „Legendele”
echipei Dinamo București. Din lotul „câinilor roșii” fac parte
următorii jucători: Dumitru Moraru, Florin Tene, Nicusor Vlad,
Costel Orac, Marin Dragnea, Ionel Augustin, Nicușor Glonț, Cornel
Mirea, Lică Movilă, Viorel Radu, Daniel Iftodi, Marian Ivan, Liviu
Ciobotariu.
Antrenori: Nelu Nunweiller si Florin Cheran.
ECHIPA DEEP-SERV FOCȘANI: Ion Paraschiv, Marius Bratu, Adrian Toma,
Narcis Răducan, Claudiu Manta, Jani Olteanu, Vasile Burgă, Marcel
Dragomir, Dănuț Dumitriu, Sandu Avram și Cristi Ioan.
PROGRAM MECIURI
„CUPA DEEP SERV-PROSPORT FOCȘANI”
GRUPA I
1.Ceahlăul Piatra Neamț
2. Sportul Studențesc București I
3. Atletic Brăila
4. Oțelul Galați
5. CSS Târgoviște
GRUPA II
1. FCM-CSS Târgoviște
2. Prosport Focșani
3. Șoimii Buzău
4. Sportul Studențesc II
5. FC Brăila
SÂMBĂ‚TĂ‚ 11 DECEMBRIE
ETAPA I
9.00-9.35: Sportul Studențesc (I) – CSS Târgoviște
9.40-10.15: Atletic Brăila – Oțelul Galați
Ceahlăul Piatra Neamț stă.
10.20-10.55: Prosport Focșani – FC Brăila
11.00-11.35: Șoimii Buzău – Sportul Studențesc București (II)
FCM-CSS Târgovișe – stă.
ETAPA A II-A
11.40-12.15: Ceahlăul Piatra Neamț – Atletic Brăila
12.20-12.55: Oțelul Galați – CSS Târgoviște
Sportul Studențesc (I)-stă.
13.00-13.35: FCM-CSS Târgoviște – Șoimii Buzău
13.40-14.15: Sportul Studențesc (II) – FC Brăila
Prosport Focșani -stă.
ETAPA A III-A
14.20-14.55: Oțelul Galați – Sportul Studențesc (I)
15.00-15.35: CSS Târgoviște – Ceahlăul Piatra Neamț
Atletic Brăila – stă.
15.40-16.15: Sportul Studențesc (II) – Prosport Focșani
16.20-16.55: FC Brăila – FCM-CSS Târgoviște
Șoimii Buzău – stă.
ETAPA A IV-A
17.00-17.35: Sportul Studențesc (I) – Ceahlăul Piatra Neamț
17.40-18.15: CSS Târgoviște – Atletic Brăila
Oțelul Galați – stă.
18.20-18.55: Prosport Focșani – FCM-CSS Târgoviște
19.00-19.35: FC Brăila – Șoimii Buzău
Sportul Studențesc (II) – stă.
DUMINICĂ‚ – 12 DECEMBRIE
8.00-8.35: Ceahlăul Piatra Neamț – Oțelul Galați
8.40-9.15: FC Brăila – Șoimii Buzău
9.20-9.55: Atletic Brăila – Sportul Studențesc (I)
CSS Târgoviște – stă.
10.00 -10.35: FCM-CSS Târgoviște – Sportul Studențesc (II)
10.40-11.15: Șoimii Buzău – Prosport Focșani
FC Brăila – stă.
11.20-12.20: FINALA MICĂ‚ – LOCURILE 3-4. Ocupatele locurilor doi
din cele două grupe.
12.20-13.20: FINALA MARE – LOCURILE 1-2. Câștigătoarele celor două
grupe.
ORA 14.00: LEGENDELE ECHIPEI DINAMO – LEGENDELE FOCȘANI