Portul Constanța este noua campioană națională la juniori A1

Mihai Andries 01 Jul. 2013, 09:39 Juniori

CS Portul s-a încoronat ieri regină a României, cucerind medaliile de aur la juniori A1. Elevii lui Gabriel Dinică s-au impus la penalty-uri, așa cum au făcut-o în alte două meciuri de pe parcursul campaniei

Zeița Fortuna îi iubește nespus pe fotbaliștii de la Portul Constanța. În timpul întrecerii naționale de juniori A1, zeița norocului le-a vegheat permanent pașii, pasele și șuturile, mai ales la loviturile de departajare. Portuarii au avut trei meciuri care i-au ținut pe toți cu sufletul la gură. Constănțenii au fost egalați ori au egalat în minutele de prelungire, mergând apoi la ruleta penalty-urilor. Iar cum au fost bărbați adevărați și nu au cedat în timpul regulamentar, așa s-au prezentat și la punctul cu var. Cu nervii tari, hotărâți, fără ezitări. Ei sunt noii campioni ai României!

CS Portul Constanța a cucerit ieri titlul de campioană națională la juniori A1 (jucători de până în 19 ani), dispunând în finala de la Buftea de FC Junior Tg. Mureș. Campania care s-a încheiat cu acest succes a fost una de poveste, garnisită cu trei meciuri, inclusiv cel din ultimul act, trăite cu puls 120. Confruntarea Portul – FC Junior s-a încheiat 1-1. Portuarii au deschis scorul prin Talașman, în minutul 22, dar au fost egalați în minutele de prelungire, adversarii profitând și de faptul că, pe final, constănțenii au jucat cu doi jucători în minus, fundașii laterali Ștefan și Abibula fiind eliminați pentru câte două galbene. Au urmat penalty-urile, la care Portul a fost din nou redutabilă și a punctat prin I. Gheorghe, Talașman, Malancă, Suru, Ianuși și E. Gheorghe, impunându-se cu 6-5. Echipa din finală a fost: Ștefan Bechea – Ferdi Abibula, Iulian Barbu, George Ianuși, Gabriel Ștefan – Vasile Herghelegiu, Alexandru Talașman, Andrei Malancă, Ionuț Gheorghe – Eusebio Gheorghe, Cătălin Popa.

Au mai jucat Brașoveanu, Suru și Ionuț Ghiță. Alexandru Talașman a fost desemnat cel mai bun jucător, iar Ionuț Ghiță cel mai bun portar. În semifinale, sâmbătă, Portul a dispus de Universitatea Petroșani, tot la penalty-uri, după 1-1 la finele timpului regulamentar de joc. Adversarii au deschis scorul în minutul 42 și au ratat apoi un penalty, acordat însă eronat. Ca și la disputa cu CSS Roșiorii de Vede, decisivă pentru calificarea în finala turneului zonal, Portul a egalat în prelungiri (Talașman 90+3), împingând meciul la loviturile de departajare, unde s-a impus cu 5-4. „Meciul din finală a fost puțin mai complicat. Terenul s-a prezentat în condiții dificile, din pricina ploii torențiale. În plus, am avut acel handicap numeric. Însă, până la urmă, a ieșit foarte bine și ne bucurăm pentru acest succes, care îi face cinste clubului Portul Constanța”, a declarat antrenorul Gabriel Dinică. Pe parcursul întregului campionat, în afara jucătorilor de ieri, Portul a mai mizat pe Mihai Marinescu, Cosmin Vasile, Florin Panait, Cristian Șerban, Adrian Lovin, Claudiu Chiriță și Alexandru Matei. În finala mică a Campionatului Național, Universitatea Petroșani a dispus de CSO Ștei cu 4-1.

 

Sursa: Ziua Constanța

Mihai Andries 01 Jul. 2013, 09:39 Juniori
Pe aceeași temă