Interes pentru viitor

Mihai Andries 13 Dec. 2010, 21:39 Juniori

În ultimii ani, fotbalul din mediul rural l-a depășit pe cel din
zona orașelor, iar un exemplu la cele afirmate anterior se
regăsește în comuna Colceag.

De la începutul actualului sezon, în micuța localitate
prahoveană s-a înființat Școala de Fotbal „Emil Costea” Colceag,
care a fost înscrisă în campionatele organizate de către Asociația
Județeană de Fotbal Prahova. La această nouă echipă se regăsesc
juniorii comunei, dar și micuți sportivi originari din localitățile
limitrofe.

În vară au fost create cinci echipe, patru la nivelul juniorilor
și una la seniori, cea din urmă fiind înscrisă în Liga C Prahova,
seria „Mizil”. Printre grupările județene de prim rang care au
beneficiat, în prima parte a sezonului 2010-2011, de formațiile de
juniori din Colceag s-au numărat Prahova 2010 Tomșani și Petrolul
Teleajen Ploiești – ambele activează în Liga A Prahova.

De buna pregătire a viitorilor fotbaliști se ocupă antrenorul
Florin Pavel, iar echipa este susținută financiar de către omul de
afaceri Emil Costea, fiind, totodată, inițiatorul școlii de fotbal.
Alături de cei doi pasionați de fotbal ai comunei s-a asociat și
Primăria din localitate, astfel că s-au pus bazele unui proiect
interesant.

Aflată la început de drum, Școala de Fotbal „Emil Costea” nu a a
avut rezultate strălucite în acest tur, dar oficialii echipei
promit că în cel mai scurt timp vor apărea și roadele.

Ca o paranteză, merită subliniat că tot ceea ce s-a
reușit la Colceag ar trebui să fie un exemplu de urmat și pentru
celelalte localități. Fără interes la nivelul copiilor și al
juniorilor nu există viitor fotbalistic.

Două
echipe la Cupa” Moș Crăciun”

Drept dovadă că la Colceag se dorește formarea unor generații
viitoare de fotbaliști, oficialii formației au înscris două echipe
de juniori la „Cupa Moș Crăciun”, competiție fotbalistică care se
va desfășura săptămâna viitoare. Vor participa copii născuți după 1
ianuarie 1997, iar la ediția din acest an și-au anunțat prezența
sportivi de la formațiile importante ale județului, inclusiv
grupări originare din mediul rural. Însă, unele orașe nu și-au
trimis reprezentanți la sărbătoare fotbalistică juvenilă a
județului Prahova.

Articol scris de Cristi
DAMIAN

Foto: fotbalcolceag.wordpress.com

Mihai Andries 13 Dec. 2010, 21:39 Juniori
Pe aceeași temă