Ceahlăul a ratat calificarea în faza semifinală a turneului juniorilor C

11 Jun. 2011, 10:45 Juniori
Ceahlăul a ratat calificarea** în faza semifinală a turneului juniorilor C

Victoria amărăciunii. Așa au încheiat, ieri dimineață, juniorii
C de la FC Ceahlăul (copii născuți în anul 1996), turneul zona
desfășurat pe terenul propriu al arenei „Municipal”. Succesul din
ultimul joc al „zonei” pietrene a fost unul clar, 5-0 contra
formației similare a clubului LPS Suceava.

Mihnea Vlad (2), Căruță, Dumitrașcu și Nichitean au marcat
pentru palmares, nu și pentru izbânda calificării mult dorite. Din
turneul pietrean, calificată în actul următor este echipa
Politehnicii Iași, victorioasă în toate cele trei meciuri.

Ieri, în ceea ce ar fi trebuit să fie primul joc al zilei de pe
Borzoghean, Poli Iași a câștigat prin abandonul adversarilor. Cei
de la LPS Botoșani, învinși în ambele partide de până atunci, au
luat mai repede drumul spre casă, lăsându-i pe ieșeni câștigători
la „masa verde”.

„Am pierdut calificarea întrucât ne lipsește experiența
din jocurile cu adversari dificili. Cu doar patru-cinci meciuri
tari, într-un singur an competițional, nu se poate
progresa”
, a explicat profesorul Gheorghe Bulacu,
antrenorul juniorilor de la FC Ceahlăul, ratarea obiectivului cu
proprii juniori la turneul zonal de pe terenul propriu.

Pietrenii au șansa de a se revanșa pentru ratarea calificării în
cadrul categoriei juniorilor C, săptămâna viitoare. Tot pe
„Municipal”, elevii profesorului Lidi Chertic, de la ACS Ceahlăul
’05 (juniori D-13 ani), vor lupta să ajungă în turneul final, în
compania echipelor din aceleași județe: LPS Botoșani, Politehnica
Iași, respectiv Sporting Suceava.

Sursa: Realitatea
Media

11 Jun. 2011, 10:45 Juniori
Pe aceeași temă