Brănescu, EROUL României!

Andries Mihai Marius 29 Mar. 2011, 21:54 Juniori

Laurențiu Brănescu este eroul tricolorilor U17! Goalkeeperul,
care a semnat cu Juventus Torino în ianuarie, a apărat un penalty
în minutul 90 al partidei cu Ungaria, decisivă pentru calificarea
la Euro 2011.

„Noul Buffon” a parat lovitura de la 11 metri și România s-a impus
cu 2-1, câștigând astfel grupa.

În celălalt meci al grupei formația Rusiei a învins, cu scorul de
2-0, echipa Islandei.

Turneul final al Campionatului European din Serbia va avea loc în
perioada 3-15 mai 2011.

Internaționalul de juniori are numai 17 ani și 1,92 metri înălțime.
S-a născut pe 30 martie 1994 la Râmnicu Vâlcea și a început
fotbalul șapte ani mai târziu, la Școala de Fotbal Telespan
97.

Din anul 2004 și până în prezent a fost legitimat la CS Municipal
Râmnicu Vâlcea, formație care joacă în Seria a II-a a eșalonului
inferior. În Liga a II-a a debutat pe 10 noiembrie 2009, la vârsta
de 15 ani, în meciul câștigat cu 5-1 de vâlceni contra echipei
Arieșul Turda.

La echipa națională Under 15 a debutat în meciul câștigat de
tricolori cu SUA, 1-0, și a bifat 26 de meciuri la grupele de
vârstă ’92, ’93, ’94.

Sursa: Mediafax

Andries Mihai Marius 29 Mar. 2011, 21:54 Juniori
Pe aceeași temă