Succesul juniorilor Universității Petroșani nu este unul întâmplător. Puștii din Dealul Institutului au fost primii și în 2012
Echipa de fotbal juniori a Universității Petroșani a câștigat titlul de campioană județeană în Hunedoara cu maximum de puncte.
Echipele de fotbal seniori și juniori (foto) ale Clubului Sportiv Universitatea din Petroșani au câștigat la braț campionatele Ligii a IV-a Hunedoara, competiții organiyate de Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara. În timp ce seniorii s-au impus cu oarece emoții, abia în ultimul joc, colegii lor mai mici, juniorii erau siguri de victoria finală cu multe etape înainte de sfârșitul campionatului pe care l-au dominat într-o manieră categorică.
Campioni fără înfrângere!
Aflați în umbra colegiilor mai mari isprava fotbaliștilor juniori Universității Petroșani a trecut aproape neobservată. Mai precis echipa de juniori A1 antrenată de Gabriel Nițu și Ionuț Stelescu au câștiga la pas campionatul Ligii a IV-a Hunedoara cu 102 puncte, maximum!
Mai precis „studenți” au câștigat toate cele 34 de jocuri în care au marcat în total 155 de goluri. Mai mult, în 23 de meciuri nu au primit gol. Universitatea a făcut cel mai mare scor în sezonul 2012-2013 în etapa a XXVI-a în meciul cu Gloria Geoagiu, 11-0!
Conform evidenței ținute de AJF Hunedoara golgheterii Universității Petroșani sunt: Sergiu Szalacsi cu 31 goluri, Rareș Popa (21 goluri) și Laurențiu Plic (20 goluri).
Managerul Universității Petroșani, Ionuț Stelescu crede că isprava juniorilor este unică în județ și chiar în țară speră ca aceștia să devină campioni naționali în acest an la categoria lor de vârstă.
„Performanța realizată de echipa de juniori nu este una întâmplătoare ci este rodul unei munci de un deceniu. Copii au potențial să câștige titlul de campioni naționali în acest an și cu siguranță numele multora dintre ei îl veți mai întrâlni în viitor în fotbalul românesc”, a spus Ionuț Stelescu, managerul general al Universității Petroșani.
Pe podiumul campionatului juniorilor din Liga a 4-a Hunedoara s-au mai clasat alte două echipe din Valea Jiului. Hercules Lupeni a ocupat poziția secundă cu 74 de puncte iar pe locul 3 a urcat Inter Petrila cu 73 puncte.
4,5 este media de goluri pe meci realizată de juniorii Univerității Petroșani
Lotul de jucători juniori A1 al CS Universitatea Petroșani 2012 – 2013
#Alexandru Kiorean și Alexandru Pasăre – portari;
# Florin Negrea, Robert Szotyori, Remu Grecea, Vlăduț Negrea, Răzvan Făurică, Marian Răzvan, Vlad Chiruță, Sergiu Costinaș, Adrian Baltaru, Sebastian Bobină, Gabrie Stoi, Andrei Răducu, Leonard Doroftei, Chelaru Ruben, Rareș Popa, Laurentiu Plic, Sergiu Szalacsi, Vlad Tudorache, Alexandru Medrea, Alin Nemeti, Mare Ion Untea, Mateescu Răducu, Alexandru Horobeț și Florin Hurez – jucători de câmp.
# Ioan Stelescu și Gabriel Nițu – antrenori.
LIGA A IV-A HUNEDOARA – JUNIORI
Rezultatele etapei a XXXIV-a, ultima
CFR Simeria – Metalul Crișcior 3-4
Inter Petrila – Retezatul Hațeg 1-0
Aurul Certej – Hercules Lupeni 5-6
Victoria Călan – Gloria Geoagiu 7-2
Dacia Orăștie – Universitatea Petroșani 0-3
Aurul Brad – Minerul Uricani 3-0
Jiul Petroșani – CS Vulcan 7-4
Șoimul Băița – Retezatul Râu de Mori 3-0
CS Ghelari – Zarandul Crișciori 3-0
CLASAMENTUL FINAL
1. „U” Petroșani 34 34 0 0 155-13 102p
2. Hercules Lupeni 34 23 5 6 144-55 74p
3. Inter Petrila 34 23 4 7 128-51 73p
4. CS Vulcan 34 21 5 8 114-47 68p
5. Dacia Orăștie 34 21 4 9 91-52 67p
6. Aurul Certej 34 19 5 10 95-54 62p
7. Aurul Brad 34 18 6 10 72-47 60p
8. Retezatul Hațeg 34 18 4 12 102-63 58p
9. Șoimul Băița 34 15 1 18 53-111 46p
10. Jiul Petroșani 34 14 4 16 80-87 46p
11. CFR Simeria 34 13 2 19 68-120 41p
12. Minerul Uricani 34 10 5 19 61-78 35p
13. Metalul Crișcior 34 10 4 20 68-114 34p
14. Gloria Geoagiu 34 10 1 23 63-131 31p
15. Victoria Călan 34 9 3 22 48-100 30p
16. Retezatul Râu de Mori 33 8 1 24 41-103 25p
17. Zarandul Crișcior 33 5 2 26 24-101 17p
18. CS Ghelari 34 5 2 27 33-113 11p
Nota: Echipa CS Ghelari a fost penalizată cu 6 puncte. La egalitate de puncte în clasament departajarea s-a făcut în urma rezultatelor directe.
Articol și foto de Sami Tamaș (Ziarul Hunedoreanului)