Jucătorii de la FC Balș, suspectați de implicarea în mafia pariurilor! Echipa pe cale să se mute la Severin

Mihai Andries 28 Jan. 2014, 16:03 Special

O anchetă demarată de Poliția din Balș îi are în vizor pe o serie de jucători de la echipa locală, aceștia fiind suspectați că au pariat sume mari pe ultimul meci oficial al echipei din 2013, CS Tunari – FC Balș, scor 4-2. Din informațiile adunate până acum, se vorbește de o serie de pariuri făcute la o agenție din Balș, dar și pe siteul bet365, la evenimente live legate de meciul din 30 noiembrie. Se vorbește de pariuri făcute pe scor exact, la pauză și la final, dar și pe numărul de goluri marcate de ambele echipe, în parte și împreună.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, comisar șef Claudia Radu, a declarat despre acest caz că „s-au făcut verificări în această cauză, însă nu s-au confirmat. Așteptăm raportul de la Poliția Balș pentru a oferi mai multe detalii”.

Tunariul neagă orice implicare

Contactați telefonic, oficialii grupării ilfovene neagă orice implicare în această poveste. „Era ultima etapă a turului și noi aveam nevoie de victorie pentru a termina anul pe loc de play-off. În plus, noi am avut un parcurs excelent pe teren propriu în acest sezon. Nu ne-a învins decât Juventus și am avut ghinion în două rânduri, când am remizat cu Clinceni și Balotești. Deci se poate spune că plecam cu prima șansă, chiar dacă eram mai prost clasați decât adversarii noștri” a declarat Marian Oprea, oficial la CS Tunari.

Declarația acestuia este confirmată și de statistică, în care Tunariul este a doua clasată într-un clasament al seriei a III-a din punct de vedere al meciurilor jucate acasă, cu 17 puncte obținute din 24 posibile. De partea cealaltă, trebuie remarcat că eșecul Balșului la Tunari a venit după trei victorii consecutive în campionat

Naicu: „Nu cred că jucătorii pot paria împotriva lor”

De partea cealaltă,  Victor Naicu, antrenorul oltenilor, spune că la acel meci a avut multe absențe și s-a prezentat cu o echipă decimată. Cât despre situația jucătorilor săi, Naicu spune că nu au fost chemați la audieri.

„Am auzit și eu de acest scandal, am fost sunat, luni, de presa centrală. Aș fi preferat să fiu întrebat de rezultatele echipei, pentru că suntem pe locul al doilea în serie, nu pentru astfel de lucruri. Eu am luat totul ca pe o glumă proastă. Nu există dovezi în acest sens. Dacă poliția va avea alte date, o să le comunice, pâna atunci îmi este foarte greu să îmi dau cu părerea despre astfel de lucruri. Oricum, sunt acuzații foarte grave. Eu am spus despre meciul de la Tunari că a fost unul de vacanță pentru noi. Am avut mulți jucători indisponibili pentru acest joc. Nici eu și nici jucătorii nu am fost chemați la audieri. Îmi este greu să cred așa ceva. Nu pot să acuz pe nimeni. Poliția va anunța rezultatele anchetei. Nu cred că jucătorii pot paria împotriva lor”, a declarat Naicu pentru Gazeta Nouă

Echipa nu s-a reunit nici până acum

Interesant de remarcat că această poveste a ieșit la suprafață într-un moment în care FC Balș trece printr-o criză profundă, din cauza problemelor financiare. Echipa nu s-a reunit nici până la această dată, iar salariile nu au mai fost plătite de câteva luni, mulți întrebăndu-se dacă se va mai continua activitatea la Balș.

Nu ar fi prima dată, pentru că în sezonul 2008-2009, echipa s-a desființat după un start slab de campionat. După promovarea din vara lui 2013, primarul Mădălin Teodosescu – cel care a retras-o din campionat și acum cinci ani – a promis că FC Balș va avea sprijinul financiar al autorităților locale. Momentan, în 2014, acest lucru nu se vede.

S-ar putea putea muta la Severin

O informație de ultimă oră anunță o posibilă mutare la Turnu Severin, acolo unde în primele trei eșaloane nu mai există fotbal, după ce echipa locală a dispărut la finalul sezonului trecut. Singura bucurie a severinenilor pe acest sezon a fost oferită de Craiova lui Mititelu, care a disputat câteva meciuri de campionat pe Municipalul severinean.

Planurile mehedințenilor de a reveni în fotbalul mare din vară ar putea fi devansate cu câteva luni, existând un interes destul de mare de a se profita de situația de la FC Balș. Astfel, se vorbește de câteva zile de o mutare a echipei oltene la Turnu Severin din această pauză de iarnă, informație care a fost confirmată parțial de Naicu

Antrenorul de la FC Balș a declarat pentru Gazeta Nouă că: „Am discutat cu domnul primar luni seara. Trebuie să găsim o soluție să dăm drumul la antrenamente. Este posibil ca unul dintre investitori să fie de la Severin, iar echipa să fie mutată acolo. Nu avem date certe despre acești investitori care sunt interesați să preia echipa.Trebuie să găsim soluții care să fie acceptate și de jucători. Este bine că lucrurile se mișcă”

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ
Informații adiționale și foto: Gazeta Nouă

Mihai Andries 28 Jan. 2014, 16:03 Special
Pe aceeași temă