Istorie repetată

20 May. 2009, 23:11 Special

Finala Cupei României, fază rezervată echipelor bucureștene din Liga a IV, a opus pe stadionul Romprim formațiile Sportul Studențesc II și Comprest, două dintre cele mai bune echipe ale seriei I. Meciul a fost o reeditare a confruntării din campionat, disputată nu cu mult timp în urmă, având o evoluție identică, doar numărul golurilor marcate fiind mai mic.

 

Comprest a început mai bine jocul și, în minutul 3, Răduca a trimis în bară din 8 metri. Gazdele au dat replica repede, Chețan centrând perfect de pe partea stângă pentru Nae, care din poziție centrală, fără marcaj, nu l-a iertat pe Stegărescu. Același Nae ar fi putut majora avantajul alb-negrilor, însă de această dată a trimis slab spre poartă. Egalarea a venit cu zece minute înainte de pauză, după o fază identică cu cea de la golul studenților. Centrare de pe partea dreaptă și Răduca a reluat în plasă nestingerit din centrul careului. În ultimele minute ale reprizei au mai fost consemnate încă două mari ocazii de gol. Mai întâi Nae, din 3 metri, nu a putut relua spre poarta goală, pentru ca mai apoi Alexandru Albert să trimită o torpilă de la 20 de metri puțin peste transversală.

 

După timpul de odihnă, antrenorul Florin Motroc a făcut o dublă schimbare, înlocuindu-i pe experimentații Cruceru și Secăreanu cu juniorii Petroianu și Mihai Adrian, cu intenția de a întări axul central al apărării și de a aduce puțină prospețime la constructie. Planul tehnicianului din Regie însă nu a funcționat, prima fază periculoasă, o lovitură de la colțul terenului executată pe colțul scurt, fiind transformată în gol de Alexandru Albert cu o lovitură de cap. Cu avantajul creat pe tabelă, oaspeții au renunțat în mare măsură la faza ofensivă, preocupați fiind mai mult de trecerea timpului, dar au rămas periculoși în continuare pe contraatac. Studenții au avut două mari ocazii pentru a duce meciul în prelungiri. Mai întâi, Florea presat de Fărcășanu a trimis puțin pe lângă propria poartă, pentru ca în ultimul minut Nica s-a trezit singur cu portarul după o centrare ideală a lui Dedu, însă nu a găsit cea mai bună soluție și mingea a trecut milimetric pe lângă bară.

 

Finalul meciului a avut și câteva momente tensionate, rezolvate cu calm de centralul Florin Negru, care a condus bine întreaga partidă, cu câteva mici excepții.

 

Astfel, Sportul Studențesc II pierde din nou la limită în fața Comprestului, după ce a condus. Alb-negrii ar putea avea șansa revanșei dacă sorții vor decide ca cele două echipe să facă parte din aceeași grupă a barajului pentru promovarea în Liga a 3-a sau dacă ambele vor ajunge în finala acestuia.

 

 

Sportul Studențesc II: Vreme – Cioranu, Stere, Secăreanu (Petroianu), Chețan – Bănuță (Nica), Târnăcop, Cruceru (Mihai Adrian), P. Dedu – Nae, Truță (Fărcășanu)

 

Comprest: Stegărescu – Florea, Grigore, Ionică, Albert Alexandru – Zaharia, Nemțescu (Ungureanu), Dică (Bărbulescu), Cioalca – Răduca, Enache (Dragnea).

20 May. 2009, 23:11 Special
Pe aceeași temă