Hernan olteanul! Crespo, vedeta zilei la Rovinari!

31 May. 2012, 07:23 Special

„Am jucat pe cele mai importante arene ale lumii, sunt orgolios în privința carierei mele, dar în primul rând îmi place fotbalul, așa că nu îmi este rușine nici să asist la un meci între niște copii, aici la Rovinari” a declarat Hernan Crespo la sosirea lângă arena de lângă minele din orășelul gorjean. Fostul mare vârf al naționalei Argentinei, cu o carieră prodigioasă, care cuprinde echipe precum River Plate, AC Milan, Inter, Chelsea, Parma, Lazio sau Genoa, a dat lovitura de începere al unui meci susținut chiar în cinstea venirii sale de echipele Jiul Rovinari și Pandurii II, două formații de liga a treia care au părut marcate de însemnătatea momentului. Căpitanul celor de la Rovinari i-a solicitat cu emoție lui Crespo șansa unei poze de colecție, iar argentinianul a fost mai mult decât receptiv, fotografiindu-se cu toată lumea, de la cele două echipe și brigada de arbitri până la copiii de pe la blocurile periferice ale Rovinariului. O localitate minieră, care mai are acum 12.000 de locuitori, decretată oraș acum 30 de ani datorită amplorii luate de exploatarea lignitului, a fost dezmorțită ieri, trăindu-și clipele de mediatizare maximă. Hernan Crespo a sosit lângă Jiu pentru inaugurarea unei fabrici de componente electronice, care va oferi și altceva de lucru locuitorilor, pe lângă Crespo s-a așezat apoi cuminte la marginea terenului, la umbră pe un scaun lângă președintele de la Pandurii, Marin Condescu, urmărind jocul și interesându-se de tinerii care evoluau pe un gazon impecabil, la nivelul Ligii I. „Puteți face un campionat al echipelor miniere” a exclamat Hernan când Condescu s-a mândrit că patronează 7 echipe ale sindicatelor miniere, la nivelul Ligii a III-a. Primarul Rovinariului i-a oferit tricoul echipei locale, Jiul, presărând momentul cu un glumă minerească, cam nereușită: „Ți-am dat tricoul, dar nu te transferăm încă, trebuie să dai probe de joc„. Crespo a zâmbit amabil, însușindu-și tricoul și continuând să ofere autografe pe fulare cu Inter sau Parma, dar și pe tricouri ale Universității Craiova. „Mi-ar plăcea să urmăreasc și meciul, în acest ritm nu pot remarca tinerii jucători” s-a scuzat marele atacant la un moment dat continuând să privească echipele care s-au succedat pe teren, juniorii din zonă având și ei ocazia de a se afișa sub ochii unui mare campion. Cel care a ales Asia pentru apusul carierei, ultima echipă cu care a semnat fiind Barsat Euro-Muschetarii, din India.

Crespo a jucat contra României

Hernan Crespo și-a amintit de partidele România – Argentina din 1990 și 1994, dar și de singura sa înâlnire cu tricolorii, la finalul anului 1994. „A fost o mare deziluzie pentru toată Argentina, deci evident și pentru mine, meciul pierdut în 1994, pe care l-am văzut la televizor. Românii au avut jucători de mare clasă precum Răducioiu, Ilie Dumitrescu, Popescu, dar mai ales Hagi, care avea un stâng incredibil. Îmi amintesc că am avut probleme cu România și 1990, când Maradona a fost pe teren. Poate nu știți, dar am jucat și eu contra României, parcă în 1995, într-un meci amical câștigat de noi, chiar în Argentina, cu 1-0 (n.r. – meciul a fost disputat în decembrie 1994 de o selecționată divizionară pregătită de Sorin Cârțu, iar echipa noastră a fost compusă din: Prunea – Daniel Chiriță, Adrian Matei, Corneliu Papură, Zegrean (Luțu), Cristescu, Gabi Popescu, Stîngă, Vali Ștefan, Vlădoiu (Curt), Craioveanu (Florin Cârstea).

„Chivu – mentalitate de campion”

Coechipier cu Adrian Mutu la Chelsea, Crespo a avut cuvinte de laudă despre atacantul român, nedorind să discute viața privată a acestuia. „Un jucător de mare talent și un băiat deosebit, i-am cunoscut familia, este OK. Nu știu dacă ar fi putut face mai multe în fotbal, trebuie să-l întrebați pe el” a spus Crespo, care l-a înlocuit pe Mutu când a debutat în tricoul echipei lui Abramovici. Crespo îl apreciază în mod deosebit pe Cristian Chivu, alături de care a evoluat la Inter Milano: „Este un adevărat campion, are o mentalitate de mare jucător, care l-a făcut să câștige atâtea trofee, să treacă peste momentele grele și să joace la un nivel înalt multă vreme. Am auzit că a jucat în această zonă, la Craiova„.

Întrebat despre o comparație între Maradona și Messi, cei doi compatrioți ai săi, Crespo a evitat subit răspunsul, însă a dat de înțeles că doar un singur „Rege” există pentru toți argentinienii: „Pot face această comparație când Messi își va încheia cariera”.

Articol scris de Cosmin Staicu
Foto: Florin Ceaușu

31 May. 2012, 07:23 Special
Pe aceeași temă