Procesul de Licențiere pentru Liga 2 s-a încheiat astăzi. Pentru
solicitarea licenței celui de-al doilea eșalon fotbalistic au depus
actele 29 de cluburi. Pe lângă cele ce au activat în Liga a doua au
mai depus cele șase formații clasate pe primul loc în cele șase
serii ale Ligii a 3-a și doar două retrogradate din Liga 1,
Universiatea Craiova și Victoria Brănești. Surprinzătoare pare
decizia Politehnicii Timișoara și a Gloriei Bistrița de a nu cere
licență, cazul Unirii Urziceni fiind demult știut, acela de a se
retrage din orice competiție.
În prima instanță, dintre cele 29 de echipe solicitante de
licență, numai uneia i s-a acordat, anume Chindiei Târgoviște. 27
de echipe din 28 au depus recurs, ACU Arad fiind singura care nu a
mai înaintat apel.
În urma recursului, Comisia de Apel a acordat licență pentru 24
de cluburi, astfel 3 formații refuzându-li-se dreptul de a paticipa
în Liga a II-a în sezonul viitor. Gloria Buzău, Farul Constanța și
Juventus București sunt cele trei echipe cărora nu li s-a acordat
licență.
Deciziile Comisiei de Apel sunt definitive și executorii pe plan
intern. Conform Hotărârii Comitetului Executiv al FRF din data de
20.06.2011, decizia pronunțată de Comisia de Apel va putea fi
atacată la Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne.
Iată textul
integral al comunicatului FRF:
„Astăzi, 30 iunie a.c., s-a încheiat procesul de bază pentru
acordarea licenței cluburilor în vederea participării în
campionatul național Liga a 2-a, ediția 2011-2012.
Au solicitat licența pentru Liga a 2-a un număr de 29 de cluburi,
dintre care două care au activat în Liga I în sezonul 2010-2011 și
nu au obținut licență pentru Liga I. Este vorba despre Fotbal Club
U Craiova SAși Asociația Clubul Sportiv Victoria Brănești.
De asemenea, printre cluburile care au solicitat licență de Liga a
2-a s-au aflat cele șase cluburi câștigătoare ale seriilor din Liga
a 3-a în sezonul 2010-2011. Cluburile promovate în Liga a 2-a sunt:
Clubul Sportiv Fotbal Club Callatis Mangalia, Clubul Sportiv
Maramureș Universitar Baia Mare, Clubul Sportiv Luceafărul Oradea,
Clubul Sportiv Municipal Slatina, Fotbal Club Municipal Bacău și
Fotbal Club Chindia Târgoviște.
Fotbal ClubTimișoara SA, Asociația Club Fotbal Gloria 1922
Bistrița și Clubul Sportiv Unirea Urziceni SA nu au solicitat
acordarea licenței pentru Liga a 2-a. Menționăm că Unirea Urziceni
nu a solicitat licență nici pentru Liga I.
A primit licența din partea Comisiei pentru acordarea licenței doar
Fotbal Club Chindia Târgoviște, celorlalte 28 de cluburi
refuzându-li-se acordarea licenței în prima instanță.
Un număr de 27 de cluburi au contestat hotărârile Comisiei de
licențiere, declarând apel la Comisia de Apel a Sistemului național
de licențiere a cluburilor.
Clubul Sportiv ACU Arad nu a înaintat apel, hotărârea Comisiei de
fond de refuzare a licenței rămânând definitivă.
Comisia de Apel a
pronunțat următoarele decizii:
a acordat licența cluburilor:
Asociația Clubul Sportiv Victoria Brănești, Fotbal Club U Craiova
SA, Fotbal Club Delta, Fotbal Club Municipal Dunărea Galați, Clubul
Sportiv Otopeni, Asociația Fotbal Club Botoșani, FC Viitorul
Constanța SA, FC Snagov, Clubul de Fotbal Brăila SA, Clubul Sportiv
Fotbal Club Oradea, Asociația Clubul Sportiv Aluminiu – ALRO
Slatina, Clubul Sportiv Municipal Universitar Politehnica Iași,
Clubul Sportiv Municipal Rm. Vâlcea, Fotbal Club UTA SA, Clubul
Sportiv Fotbal Club Arieșul, Gaz Metan CFRCraiova, Fotbal Club
Unirea 2006 SA, Fotbal Club Argeș SA, Clubul Sportiv Mureșul Deva,
Clubul Sportiv Fotbal Club Callatis Mangalia, Clubul Sportiv
Maramureș Universitar Baia Mare, Clubul Sportiv Luceafărul Oradea,
Clubul Sportiv Municipal Slatina și Fotbal Club Municipal
Bacău;
a refuzat acordarea licenței cluburilor:
Fotbal Club Gloria Buzău, Club Sportiv Fotbal Club Farul Constanța
și Asociația Sport Club Juventus București.
Deciziile Comisiei de Apel sunt definitive și executorii pe plan
intern. Conform Hotărârii Comitetului Executiv al FRF din data de
20.06.2011, Decizia pronunțată de Comisia de Apel va putea fi
atacată la Tribunalul Arbitral al Sportului de la
Lausanne”.
REVENIM CU
AMĂ‚NUNTE