Claudiu Băican, un fost fotbalist în primele trei ligi din România, s-a apucat de alt sport și tocmai a devenit campion european. ”Am nevoie de câteva zile să-mi dau seama de această performanţă”

Marius ANGHEL 25 Feb. 2022, 15:27 Special
Claudiu Băican, un fost fotbalist în primele trei ligi din România, s-a apucat de alt sport și tocmai a devenit campion european. ”Am nevoie de câteva zile să-mi dau seama de această performanţă”

Claudiu Băican (33 de ani), fost goalkeeper în primele trei ligi fotbalistice din România, dar fost jucător și în Italia, s-a apucat de un alt sport și, de curând, a devenit campion european. ”Nici eu nu realizez ce am reuşit”, spune fostul fotbalist originar din Zalău, acum practicant de jiu-jitsu brazilian.

Claudiu Băican a evoluat ca fotbalist în Italia, dar și în primele trei ligi din România

Băican a început fotbalul la juniorii clubului CFR Cluj, ulterior a trecut la Unirea Dej și mai apoi a ajuns în Italia, unde a evoluat în Serie C sau D, la Benevento, Latina respectiv Vallee d’Aoste.

La începutul anului 2014 a avut un salt spectaculos în carieră. Din liga a patra din Italia a ajuns în Liga 1 din România, la Săgeata Năvodari, pentru care a evoluat în trei meciuri. Ulterior a coborât în Liga 2, unde a fost titularul echipei Olimpia Satu Mare în sezonul 2015-2016. Regresul a continuat. A coborât în Liga 3, unde a evoluat pentru FC Zalău, Unirea Tășnad, SCM Zalău și în cele din urmă la Sportul Simleu Silvaniei, unde a încheiat-o cu fotbalul.

La Liga a 3-a, Claudiu Băican a fost folosit pe mai multe posturi, nu numai portar. A jucat ca fundaș, ba chiar ca atacant.

A schimbat sportul și a devenit campion european la jiu-jitsu brazilian

Din 2020, după izbucnirea pandemiei, Băican a lăsat de-o parte cariera de fotbalist și a cochetat cu sporturile de contact, scrie Sportul sălăjean. Fiind un tip masiv, a început să practice box, având chiar un meci demonstrativ în cadrul Cupei ”Meseş”. Sub coordonarea lui Călin Marincaş, fostul fotbalist a trecut la jiu-jitsu brazilian.

Potrivit sursei citate, Băican s-a clasat pe podium la prima competiţie la care a participat. Este vorba de Cupa Transilvania, un eveniment caritabil organizat de Mircea Cubleşan.

În urmă cu o săptămână, fostul portar a participat la Campionatul European de jiu-jitsu brazilian, organizat în Italia, la Roma, competiţie care a adunat aproximativ 3.000 de sportivi. Deşi s-a aflat în premieră la o competiţie de o asemenea anvergură, Claudiu Băican a reuşit să devină campion european după ce a obţinut trei victorii în faţa unor adversari redutabili.

Claudiu Băican: ”Am nevoie de câteva zile să-mi dau seama de această performanţă”

Sportul sălăjean scrie că Băican i-a învins pe francezul Karim Ait-Irchq, americanul Michael Denvir și italianul Edoardo Pricca. Aceeași sursă specifică faptul că deşi a fost Campionatul European, competiția a fost de tip open, astfel că au putut participa sportivi din întreaga lume, din acest motiv Băican a ajuns să întâlnească un american.

”Nici eu nu realizez ce am reuşit. Am nevoie de câteva zile să-mi dau seama de această performanţă. Am muncit foarte mult în acest an. Am avut lângă mine oameni de la care am avut ce învăţat. Mircea Cubleşan a fost campion european şi mondial la jiu-jitsu, iar la lupte libere este campion naţional. În grappling este campion mondial. Acest om m-a ajutat foarte mult. Călin Marincaş m-a ajutat să ajung să mă antrenez cu el şi aşa am crescut foarte mult”, a declarat Claudiu Băican, care a participat la categoria + 100 kg și reprezintă academia din Cluj BPT România.

Finala dintre Claudiu Băican și Edoardo Pricca:

Semifinala cu Michael Denvir:

Sfertul de finală cu Karim Ait-Irchq:

Foto și video: facebook Claudiu Băican

https://liga2.prosport.ro/seria-1/raphael-stanescu-explodeaza-dupa-ce-frf-l-a-suspendat-in-cazul-meciului-trucat-dintre-uta-si-daco-getica-fotbalistul-face-dezvaluiri-uluitoare-eram-la-priveghiul-omului-ca-19220607

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-singurul-fotbalist-ucrainean-din-romania-mesaj-de-pace-de-la-iasi-mykhaylo-plokhotnyuk-imi-fac-griji-pentru-familia-mea-pentru-ucraineni-sunt-un-patriot-al-ucrainei-ramaneti-19220477

https://liga2.prosport.ro/seria-1/un-fotbalist-care-si-a-propus-in-urma-cu-8-ani-sa-nu-mai-joace-in-romania-a-devenit-primul-roman-care-evolueza-in-republica-dominicana-totodata-e-primul-european-care-va-juca-in-acest-sezon-in-cam-19220178

Marius ANGHEL 25 Feb. 2022, 15:27 Special
Pe aceeași temă