Centrul de Excelență în Fotbal din Oltenia va fi înființat la Slatina. Autoritățile locale au alocat bani pentru proiectul demarat de FRF

Marius ANGHEL 04 Feb. 2015, 18:28 Special
Centrul de Excelență în Fotbal din Oltenia va fi înființat la Slatina.** Autoritățile locale au alocat bani pentru proiectul demarat de FRF

Este oficial. Centrul de Excelență în Fotbal din Oltenia va fi înființat la Slatina. Primăria municipiului a semnat parteneriatul cu Federația Română de Fotbal. În acest sens, autoritățile locale au alocat, pentru 2015, suma de 380.000 de lei.

Cei mai buni tineri fotbaliști de la cluburile din zona Olteniei se vor pregăti la Slatina, în cadrul Centrului de Excelență în Fotbal. City-managerul Cristian Cismaru a anunțat bugetul care va fi alocat, în 2015, acestui proiect. Autoritățile vor asigura cazarea și masa sportivilor, dar și cheltuielile cu personalul care se va ocupa de pregătirea fotbaliștilor.

„La Colegiul P. S. Aurelian încercăm să facem o mansardare, o extindere, în vederea cazării copiilor de la Centrul de Excelență în Fotbal. Am încheiat un parteneriat cu FRF, se creează un Centru de Excelență la nivelul zonei Olteniei, care își va desfășura activitatea în municipiul Slatina. Una dintre condițiile parteneriatului este asigurarea condițiilor de cazare pentru cursanții Centrului de Fotbal. Avem alocată suma de 350.000 de mii de lei, pentru personal, și 30.000 pentru servicii, în total 380.000 de lei”, a declarat administratorul public al Slatinei, Cristian Cismaru, despre parteneriatul cu FRF.

Proiectul va demara cu o grupă de 25 de sportivi
 
Aflat, în noiembrie, la Slatina, într-o vizită de lucru, președintele FRF, Răzvan Burleanu, declara că pentru început Centrul de Fotbal din zona Olteniei va avea o grupă de 25 de sportivi, năsuți 2000.
 
„Vom începe cu vârsta 14-15 ani, sportivi care intră în clasa a IX-a. Va fi un sistem integrat din punct de vedere educațional, al nutriției, din punct de vedere medical, al pregătirii fizice. Urmează să decidem în ce competiție vor evolua. Grupa va avea 25 de sportivi. Ei vor fi legitimați la noua entitate, vor evolua pentru noua echipă, dar drepturile federative asupra jucătorului vor aparține cluburilor de proveniență”, preciza Burleanu, în urmă cu câteva luni.
 
Cel mai probabil, noua echipă va fi înscrisă la nivelul Campionatului Republican, însă s-a vehiculat chiar ideea de a evolua în Liga a II-a.

Sursa: Gazeta nouă

Marius ANGHEL 04 Feb. 2015, 18:28 Special
Pe aceeași temă