Cazanciuc: „Cererea de grațiere a lui Pădureanu, în curs de soluționare; mai așteptăm documente”

Mihai Andries 06 Oct. 2014, 15:50 Special
Cazanciuc:**

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat luni că solicitarea transmisă de avocatul lui Jean Pădureanu privind grațierea acestuia este în curs de soluționare, precizând că instituția pe care o conduce așteaptă mai multe documente, pentru a formula o opinie fundamentată.

„Am primit documente și o să mai primim în perioada următoare, pentru a putea formula o opinie fundamentată în acest caz”, a spus ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.

Ministrul Justiției declara, în 23 septembrie, că a primit o cerere de grațiere a pedepsei lui Jean Pădureanu, în urmă cu două săptămâni. Întrebat dacă, ținând cont de starea de sănătate a lui Jean Pădureanu, va da un aviz favorabil, Cazanciuc a spus că așteaptă în acest sens un răspuns de la Administrația Națională a Penitenciarelor și analiza internă a Ministerului Justiției, precizând că un răspuns va fi dat, probabil, într-o săptămână sau două.

Întrebat dacă, din punct de vedere umanitar, ar putea fi dat un aviz favorabil, Robert Cazanciuc a răspuns: „Orice solicitare de grațiere are o componentă umanitară”.

În 12 iunie, Tribunalul Ilfov a respins cererea lui Jean Pădureanu de întrerupere, din motive medicale, a executării pedepsei de trei ani și patru luni de închisoare, primită de fostul președinte al Gloriei Bistrița în dosarul transferurilor de jucători. Instanța a dispus, după ce a analizat expertiza medicală efectuată de Institutul Național de Medicină Legală, că nu este necesară întreruperea executării pedepsei lui Jean Pădureanu, întrucât bolile de care acesta suferă pot fi supravegheate și tratate și în rețeaua penitenciară.

Decizia Tribunalului Ilfov a fost contestată de Jean Pădureanu la Curtea de Apel București, care în 1 octombrie i-a respins definitiv cererea. Avocatul lui Jean Pădureanu declara în 12 iunie că starea de sănătate a acestuia se agravează pe zi ce trece, are pierderi de memorie și merge cu însoțitor. Fostul președinte al clubului de fotbal Gloria Bistrița a fost condamnat definitiv, în 4 martie, la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, pentru înșelăciune, evaziune fiscală și spălare de bani, în dosarul privind transferul unor jucători. Executarea pedepsei a început în ziua în care a fost condamnat și expiră la 3 iulie 2017, Jean Pădureanu fiind încarcerat la Spitalul Penitenciarului Jilava.

Alături de Jean Pădureanu au fost condamnați George Copos, la trei ani și opt luni, Mihai Stoica, la trei ani și șase luni, Cristian Borcea și Ioan Becali, la câte șase ani și patru luni, Victor Becali, la patru ani și opt luni, Gheorghe Popescu, la trei ani, o lună și zece zile, Gheorghe Nețoiu, la trei ani și patru luni de închisoare, toți fiind încarcerați din 4 martie.

Sursa: Mediafax

Mihai Andries 06 Oct. 2014, 15:50 Special
Pe aceeași temă